Iohannis: Nu mi se pare corect ca demnitarii să fie primii care beneficiază de creşteri salariale

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că nu i se pare corect ca demnitarii să fie primii care beneficiază de creşteri salariale.

Iohannis: Nu mi se pare corect ca demnitarii să fie primii care beneficiază de creşteri salariale


Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, cu privire la proiectul adoptat de Senat referitor la majorarea indemnizaţiilor demnitarilor, că nu i se pare corect ca aceştia să fie primii care beneficiază de creşteri salariale.

"Acum câteva zile am spus că în condiţiile în care avem o inflaţie destul de ridicată este rezonabil ca salariile şi pensiile să crească, sigur, atât cât permite bugetul, dar nu mi se pare corect ca demnitarii să fie primii care beneficiază de astfel de creşteri salariale, puteam să rămânem mai spre urmă", a spus presei şeful statului.

Plenul Senatului a adoptat, miercuri, cu 92 de voturi "pentru", 22 "împotrivă" şi patru abţineri, un proiect legislativ prin care demnitarii şi aleşii locali urmează să primească indemnizaţii mărite. Potrivit senatorilor UDMR Turos Lorand şi Fejer-Laszlo Odon, autorii amendamentului admis la comisia de specialitate şi adoptat în plen, scopul urmărit este de "eliminare a inechităţilor existente în acest moment". Senatul este prima Cameră legislativă sesizată cu acest proiect de lege.