Iohannis: Nu putem să așteptăm de la pensionari să plătească ei prețul crizelor
Președintele Klaus Iohannis s-a arătat de părere că ar fi corect ca majorarea pensiilor de la 1 ianuarie să fie mai mare decât a fost ea până acum vehiculată.
Președintele Klaus Iohannis s-a arătat de părere că ar fi corect ca majorarea pensiilor de la 1 ianuarie „să fie mai mare decât a fost ea până acum vehiculată” și să compenseze „în bună măsură inflația”.
Întrebat joi, înainte să participe la reuniunea Consiliului European, la ce să se aștepte pensionarii de la 1 ianuarie 2023 și dacă el consideră că majorarea anunțată de Guvern ar putea să compenseze creșterea prețurilor, șeful statului a declarat: „Acum, dacă vorbim de creșterea pensiilor, trebuie să vedem un pic contextul mai larg. Știu că s-au vehiculat tot felul de propuneri, 10%, 11%, dar haideți să vedem lucrurile în contextul mai mare”.
„Nu putem să așteptăm de la pensionari să plătească ei prețul crizelor. În condițiile în care avem o inflație care trece de 15%, eu cred că ar fi corect, ar fi rezonabil ca această creștere a pensiilor de la 1 ianuarie să țină cont de această inflație și atunci creșterea, după părerea mea, trebuie să fie mai mare decât a fost ea până acum vehiculată”, a adăugat președintele Klaus Iohannis.
„Nu știu dacă bugetul permite o creștere până în 15%, așa cum probabil s-ar aștepta lumea ca să existe o compensare corectă cu inflația, dar eu cred că merită luate în considerare toate opțiunile și venit cu o creștere care compensează în bună măsură inflația. Încă un aspect pe care eu personal îl consider esențial, trebuie atenție sporită, specială pentru cei cu pensii mici, fiindcă acolo apar problemele cele mai mari”, a continuat el.