Iohannis: Restricții severe până vom avea vaccin. Avem deja o strategie de vaccinare anti-COVID.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi, că până când nu vom avea un vaccin eficient, nu există o altă soluţie decât impunerea unor noi măsuri restrictive severe.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi, după întâlnirea cu responsabili din sănătate pe tema pandemiei de COVID-19, că, până când nu vom avea un vaccin eficient, nu există o altă soluţie decât impunerea unor noi măsuri restrictive severe pentru a plafona curba infectărilor. el a precizat că restricţiile care au intrat în vigoare de luni în România au ca scopuri protejarea populaţiei şi reducerea presiunii uriaşe care apasă pe sistemul sanitar.
Iohannis a remarcat că e de înţeles că aceste măsuri nu sunt deloc populare, produc supărare şi sunt greu de acceptat după un an în care ne-am schimbat radical modul de viaţă.
"Am avut o nouă ședință de evaluare, cu accent pe pregătirea campaniei de vaccinare împotriva Covid-19. Întreaga Europă se află într-un moment dramatic. E evident că virusul se răspândește acum mult mai puternic ca în primăvară.
Până nu vom avea un vaccin eficient nu există altă soluție decât impunerea unor noi restricții severe. Restricțiile în vigoare în România au un singur scop: protejarea populației și reducerea presiunii uriașe de pe sistemul sanitar. Este absolut de înțeles că aceste măsuri nu sunt deloc populare și sunt greu de acceptat după un an în care am fost nevoiți să ne schimbă radical modul de viață. Din păcate, am văzut cu toții că reglementările mai puțin restrictive s-au dovedit insuficiente. Lupta cu pandemia e și un test al solidarității pe care suntem obligați să-l trecem. Veștile privind un vaccin sunt destul de bune dar trebuie să rămânem realiști și să înțelegem că mai sunt de parcurs etape până la vaccinarea propriu-zisă. Avem deja o strategie de vaccinare și sunt stabilite activitățile de implementare.
Am discutat și posibilitățile de stocare și distribuție și am stabilit instituțiile responsabile. De vaccin va beneficia inițial tot personalul din domeniul sănătății și persoanele cu cel mai mare risc de a face forme severe de boală. O campanie de vaccinare bine organizată ne va da șansa de a ne întoarce mai repede la normalitatea pe care ne-o dorim cu toții.
Al doilea subiect este turul doi ale alegerilor prezidențiale din Moldova. M-am bucurat să văd în primul tur un vot al cetățenilor pentru Maia Sandu, acesta fiind de fapt un vot în favoarea unei evoluții democratice ireversibile. Am subliniat mereu că drumul spre Europa e unul al progresului. România va continua să sprijine Moldova în eforturile sale de modernizare. Deja România a investit semnificativ și dezinteresat în infrastructură, școli, spitale, grădinițe. Suntem și ne dorim să rămânem un partener solid pentru societatea civilă din Moldova în ansamblul său. Vom fi extrem de atenți în desfășurarea scrutinului, pentru a ne asigura că viitorul Moldovei e decis exclusiv prin votul liber al cetățenilor”, a declarat Klaus Iohannis.
Întrebări:
- Spuneaţi că în acest moment virusul se răspândeşte mai repede ca în primăvară. În primăvară spuneaţi că nu sunteţi de acord să ţineţi alegerile dacă situaţia va fi una gravă. Ce anume v-a făcut să vă răzgândiţi din primăvară şi până acum? E oportun să avem acum alegerile?
Iohannis: Din nefericire, acum avem în România două probleme grave. Una de sănătate cu care ne confruntăm de aproape un an de zile. Ştim ce măsuri se pot lua pentru încetinirea acestui virus. În continuare, pandemia rămâne o problemă şi va fi rezolvată când vom avea un vaccin. Sigur, în media apar ştiri pozitive despre cum au progresat unii şi alţii cu producerea vaccinului, dar concret nu poate nimeni să spună. Dar avem şi o problemă politică. Guvernul se luptă pentru a ţine lucrurile sub control, iar PSD, în Parlament, trage permanent frâna de mână. Acum românii îşi doresc să avem un Parlament legitim. Cu PSD în Parlament acest lucru funcţionează cu frâna de mână trasă. Democraţia nu poate fi pusă în paranteză. Nu putem sta în acest blocaj din cauza PSD. Din toate aceste motive ne aflăm în situaţia de a organiza alegeri la termen, e singura soluţie prin care românilor li se va permite alegerea unui nou Parlament, construirea unui Guvern puternic, o nouă majoritate.
- Pacienţii din Bucureşti sunt transportaţi în alte oraşe la ATI.. Ce soluţii găsiţi pentru această situaţie?
Iohannis: Cu siguranţă se vor găsi locuri. E o temă importantă, dar foarte complicată. Eu aduc pe tapet această problemă a locurilor de la ATI, a locurilor de la ATI cu ventilator. De la săptămână la săptămână locurile de la ATI cresc. E o cursă complicată fiindcă aceste locuri se creează greu, iar pandemia se răspândeşte tot mai repede.
- Camera Deputaţilor a adoptat o lege prin care pieţe urmează să rămână deschise. Ce părere aveţi?
Iohannis: Chestiunea pieţelor a dus la multe dezbateri. Măsura luată de Guvern e una justă. Pentru că nu se închid toate pieţele, ci doar cele din spaţiile închise. Deci pieţele în aer liber vor funcţiona în continuare. Aceste măsuri au fost luate acum, doar pentru câteva săptămâni. Faptul că Guvernul hotărăşte ceva şi majoritatea pesedistă hotărăşte altceva, fără să se documenteze, e o problemă. PSD vrea doar să arate că e acolo, cu mulţi parlamentari. Gestiunea va fi complicată şi nu e ceea ce îşi doresc românii. Românii îşi doresc o guvernare susţinută de Parlament.
- Spuneaţi despre faptul că nu există altă soluţie decât aceste restricţii. Se vor impune măsuri mai dure?
Iohannis: Carantinarea unor localităţi e posibilă, dar specialiştii trebuie să analizeze acest lucru. E un catalog de criterii care trebuie luate în calcul atunci când se propune carantinarea într-un loc sau altul.
- Înţeleg că nu veţi promulga legea din Camera Deputaţilor. Apropo de restricţii, v-aş întreba dacă v-aţi propus o anumită rată a infectărilor care să coboare după aceste restricţii?
Iohannis: Virusul se răspândeşte foarte repede. În toată Europa numărul infectărilor creşte zilnic. Obiectivul restricţiilor e să încetinească răspândirea virusului. Pentru a vedea dacă aceste măsuri prind, trebuie să avem răbdare să vedem rezultatul. Nu poţi lua în fiecare zi alte măsuri. Trebuie să aştepţi să vezi cum evoluează două săptămâni. Specialiştii ne spun dacă se impun noi restricţii.
- Slovacia a testat aproape toată populaţia gratuit, iar premierul a spus că rata de infectare a scăzut cu peste 50%. De ce nu e Slovacia un exemplu pentru România?
Iohannis: Să vedem cum funcţionează măsura. Dacă se dovedeşte că e oportună şi realizabilă, atunci putem să discutăm şi cu experţii noştri să vedem ce părere au. OMS nu recomandă testarea întregii populaţii, ci testarea ţintită.
- Se vorbeşte de vaccinul împotriva COVID. Dar România se confruntă acum cu o criză a vaccinul antigripal. Există o strategie pentru ca acest vaccin să existe în noiembrie şi decembrie?
Iohannis: În fiecare lună vin noi tranşe de vaccin antigripal în România. De când a venit noul guvern liberal s-a suplimentat comanda. S-a comandat mai mult decât dublu faţă de ce au cerut cei de la PSD.
- Revenind la problema paturilor de la ATI. Medicii din ţară spun că nu mai sunt locuri, nu mai pot primi pacienţi. Ce se întâmplă dacă nu e timp ca un pacient să fie transferat de la un spital la altul şi viaţa îi e pusă grav în pericol?
Iohannis: Sunt două aspecte. E vorba de comunicarea dintre spitale. E loc de mai bine. Sper să nu se repete ce s-a întâmplat în Timişoara. Nici nu e nevoie să vorbească directorii de spitale între ei, există departamentul de urgenţă. Toate aceste lucruri sunt la modul foarte serios tratate de Ministerul Sănătăţii. Tătaru e în legătură permanentă cu toate spitalele.
- Spuneaţi că virusul se răspândeşte mai repede ca în primăvară. Ce anume v-a făcut să vă răzgândiţi şi dacă e oportun să avem alegeri?
Iohannis: Vedeţi că, din nefericire, avem două probleme grave: una de sănătate publică, care e pandemia. Între timp am învăţat multe despre virus, ştim ce măsuri se pot lua pentru încetinirea virusului. Pandemia va fi rezolvată doar când vom avea un vaccin. Avem şi o problemă politică. PSD şi-a pierdut orice legitimitate. Guvernul se luptă să ţină lucrurile sub control, PSD trage frâna de mână şi lucrurile nu pot fi mişcate cum vor românii. Românii vor un Parlament legitim. Cu PSD în Parlament aceste lucruri funcţionează cu frâna de mână trasă. Democraţia nu poate fi ţinută în paranteză. Suntem în situaţia să organizăm alegeri la termen pentru că e singura soluţie prin care românii şi pot alege acum un nou Parlament. Numai aşa poate fi un guvern în jurul PNL şi a altor partide.
- Jandarmeria a oferit onoruri militare unui ofiţer de securitate care a fost operator de poliţie politică. Ce trebuie să se întâmple ca instituţiile să nu mai recurgă la gesturi de onoare faţă de oameni care s-au întors împotriva poporului?
Iohannis: Voi verifica. Trebuie să facem alegeri ca să avem un Parlament care reflectă voinţa românilor. Faptul că Guvernul hotărăşte ceva, iar parlamentul inversul, e încă un argument pentru alegeri la termen. Suntem în plină criză sanitară.
- Dacă se impun restricţii mai dure la nivel local sau naţional pentru că într-o hotărâre iniţială se vorbea de carantină?
Iohannis: Carantinarea unor localităţi e încă posibilă, dar trebuie analizat de specialişti. E un catalog întreg de criterii. Din păcate sunt localităţi din România unde rata de infectare e foarte mare şi s-a impus carantina locală.
- Nu veţi promulga legea care a ieşit azi din Camera Deputaţilor? V-aţi propus un anumite/ rată a infectărilor care să coboare restricţiile?
Iohannis: În toată Europa numărul persoanelor găsite pozitive creşte zilnic. Obiectivul restricţiilor e să încetinească răspândirea virusului. Măsurile sunt propuse de experţii noştri: medici, specialişti din INSP. Pentru a vedea dacă măsurile prind trebuie să avem răbdare. Adevărul e că nu se poate să iei zilnic alte măsuri.
- De ce nu este Slovacia un model de urmat pentru România?
Iohannis: Să vedem cum funcţionează măsura. Dacă se dovedeşte că măsura e oportună, realizabilă, putem discuta şi cu experţii noştri. OMS nu recomandă testările în masă, ci ţintite pentru a găsi contacţii unei persoane.
- România se confruntă cu o criză a vaccinului obiţnuit. E o strategie sau ar trebui să fie una ca vaccinul să existe în noiembrie şi decembrie?
Iohannis: În fiecare lună vin tranşe de vaccin antigripal. Fostul guvern PSD a comandat 1,2 milioane de doze. Guvernul liberal a comandat 3,5 milioane de doze. Dozele vor veni în dozele negociate de guvern/. În condiţii de pandemie cererea e mai mare.