Iohannis: România sprijină o relație puternică între UE și Elveția

România sprijină o relație puternică între Uniunea Europeană și Elveția, a declarat președintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni, după discuția cu omologul său elvețian, Ignazio Cassis.

Iohannis: România sprijină o relație puternică între UE și Elveția
Foto: presidency.ro


Președintele României, Klaus Iohannis, l-a primit, luni seară, la Palatul Cotroceni pe președintele Confederației Elvețiene, Ignazio Cassis. Acesta fost primit cu onoruri militare pe platoul de ceremonii. Vizita sa are loc în cadrul dialogului bilateral româno-elvețian la nivel înalt, care în ultimii ani a cunoscut o dinamică sporită.

România sprijină o relație puternică între Uniunea Europeană și Elveția, a declarat președintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni, după discuția cu omologul său elvețian, Ignazio Cassis.
„Bună seara. Am deosebita plăcere de a-l avea ca oaspete în România pe preşedintele Confederației Elvețiene, domnul Ignazio Cassis. Mă bucur că în cele din urmă cu o mică amânare din motive obiective această vizită are loc, deci bine aţi venit domnule preşedinte. Consultările noastre de astăzi au reconfirmat atât soliditatea relaţiei bilaterale dintre România şi Confederația Elvețiană, cât şi perspectivele sale foarte bune, în special în această perioadă dificilă, marcată de multiple provocări. Dialogul nostru politic este foarte bun. Iată, această vizită are loc la mai puţin de un an de la vizita pe care am efectuat-o la Berna în septembrie 2021.
„Consultările noastre de astăzi au reconfirmat atât soliditatea relației bilaterale dintre România și Confederația Elvețiană, cât și perspectivele sale foarte bune, în special în această perioadă dificilă, marcată de multiple provocări. Dialogul nostru politic este foarte bun. Iată, această vizită are loc la mai puțin de un an de la vizita pe care am efectuat-o la Berna, în septembrie 2021. În plus, cooperarea economică înregistrează un curs ascendent. Astfel, volumul schimburilor comerciale a crescut de mai mult de două ori în ultimii ani, ajungând la 1,76 miliarde de euro în 2021”, a declarat șeful statului.

„De asemenea, după primele nouă luni ale anului curent, ne apropiem deja de 1,5 miliarde de euro, adică avem o creștere de aproape 24% față de anul trecut. Totodată, Elveția rămâne un investitor important în România, aflat pe locul 10 în topul statelor de origine a investițiilor străine”, a continuat el.
„În continuare ne vom concentra pe proiecte concrete de interes comun, în domenii precum cercetare și inovare, energie, securitate cibernetică, educație și formare profesională, sănătate și medicină. Am reiterat în discuțiile noastre de astăzi și aprecierea față de sprijinul pe care Elveția îl acordă obiectivului major al României de integrare în OCDE”, a adăugat Klaus Iohannis.
„Un alt subiect important abordat a fost relația între Uniunea Europeană și Confederația Elvețiană. Elveția și Uniunea Europeană sunt parteneri apropiați, iar această relație este cu atât mai valoroasă în actualul context marcat de consecințele agresiunii ruse împotriva Ucrainei. România sprijină o relație puternică între Uniunea Europeană și Elveția, care să reflecte valorile și interesele noastre comune”, a mai spus Președintele României.