Iohannis: Sunt decis să facem ceea ce nu s-a realizat după 1989, să reconstruim tot sistemul sanitar din temelii
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că, împreună cu Guvernul, este decis să facă ceea ce nu s-a realizat, de fapt, în România după 1989, să reconstruiască tot sistemul sanitar din temelii
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că, împreună cu Guvernul, este decis să facă ceea ce nu s-a realizat, de fapt, în România după 1989, să reconstruiască tot sistemul sanitar din temelii, un efort de lungă durată, care însă nu mai poate fi amânat şi care trebuie să demareze imediat ce în Parlament va fi o nouă majoritate.
Șeful statului a precizat că la discuţiile avute cu membri ai Guvernului şi cu specialişti, a fost prezentată o evaluare a reţelelor din secţiile de terapie intensivă şi i-a fost prezentată o analiză a defecţiunilor care pot apărea. De asemenea, preşedintele a solicitat o analiză a contractelor de service şi mentenanţă pentru aparatura din spitale.
"Am avut o discuție foarte tehnică pe un domeniu de mare importanță, dar de multe ori neglijat - echipamentele medicale și rețelele de electricitate din spitalele publice. Am abordat modul lor de întreținere, într-o perioadă de mare presiune pe sistemul medical. Specialiștii au prezentat o evaluare națională a infrastructurii rețelelor de gaze în secțiile ATI din spitalele publice, secții suprasolicitate din cauza numărului mare de cazuri de COVID-19.A fost prezentat o analiză a defecțiunilor care pot apărea. Pentru a avea o imagine mai corectă asupra situației la zi, am cerut ministerului Sănătății și experților o analiză a contractelor de service și de mentenanță. E evident că fondurile pentru service și mentenanță sunt masiv subdimensionate.
Au fost identificate deja câteva soluții concrete care vor fi puse în aplicare. E necesară modernizarea sistemelor de gaze medicinale și a celor electrice. Se impune regândirea instrumentelor legislative și financiare care să permită o susținere a sistemului de service și mentenanță. Un rol important îl are resursa umană, inginerii medicali. Aceste aspecte vor fi incluse în pachetul de legi privind reforma din sănătate, aflat în plin proces de elaborare.
Traversăm o perioadă extrem de dificilă pentru sistemul medical, care a scos în evidență toate deficiențele structurale, neglijate de ani de zile. Împreună cu guvernul sunt decis să facem ceea ce nu s-a realizat de fapt după 1989, să reconstruim tot sistemul sanitar din temelii. Va fi un efort de lungă durată care trebuie să demareze imediat ce în Parlament vom avea o nouă majoritate responsabilă, deplin angajată în slujba românilor", a declarat preedintele Iohannis, la Palatul Cotroceni.