Iohannis: Trebuie găsite soluții pentru a proteja fermierii români

Ajutorul pentru Ucraina nu trebuie să se întoarcă împotriva fermierilor români, a afirmat președintele Klaus Iohannis, joi, la Constanța.

Iohannis: Trebuie găsite soluții pentru a proteja fermierii români


Ajutorul pentru Ucraina nu trebuie să se întoarcă împotriva fermierilor români, a afirmat președintele Klaus Iohannis, joi, la Constanța, în cadrul unor declarații de presă.

Întrebat ce ar măsuri ar trebui luate în contextul protestelor organizate de fermieri români și dacă ar trebui interzise importurile de cereale din Ucraina, șeful statului a spus: „Poate vă amintiți că eu am fost dintre primii care au atras atenția că este o problemă, și am reușit destul de repede, cam în două ore, să inițiez primul ajutor concret, adică o suplimentare a banilor europeni pentru compensații pentru fermierii români, însă este prea puțin și trebuie mers mult mai departe. Pot să vă spun în premieră – sau în exclusivitate, cum vreți – că în ședința de CSAT de alaltăieri am discutat această chestiune și am rugat pe reprezentanții Guvernului să găsească cele mai bune metode pentru a corecta situația. Noi ajutăm Ucraina și suntem superdeschiși, ca să spun așa. Le-am facilitat tranzitul de cereale. Peste jumătate din ce a exportat Ucraina a trecut prin România, drum, cale ferată, port, o cantitate imensă, peste 14 milioane de tone de cereale am exportat prin România și o vom face în continuare, nu le luăm impozit, nu luăm taxe pe asta, deci sunt exceptați de la taxe, dar acest ajutor este pentru Ucraina și în niciun caz nu putem să acceptăm să se întoarcă împotriva fermierilor români, nu asta este ideea, și de aceea trebuie găsite cele mai bune soluții pentru a proteja fermierul român și pentru a ajuta, în același timp, Ucraina. Am promisiuni că se lucrează pe aceste chestiuni și se vor găsi soluții”, a adăugat președintele Klaus Iohannis.