Ion Ţiriac: Proba de sânge a Simonei Halep în România a fost maltratată

Fostul tenisman Ion Ţiriac a afirmat, la Gala Sportului 2023, că proba de sânge recoltată în România jucătoarei Simonei Halep a fost maltratată şi că nu trebuia admisă de nicio instanţă sportivă.

Ion Ţiriac: Proba de sânge a Simonei Halep în România a fost maltratată


Fostul tenisman Ion Ţiriac a afirmat, miercuri seara, la Gala Sportului 2023, că proba de sânge recoltată în România jucătoarei Simonei Halep a fost "maltratată" şi că nu trebuia admisă de nicio instanţă sportivă în cazul de dopaj în care aceasta este implicată.

"Ce să spun despre Simona, că nu ştiu mai multe decât voi, pentru că nu are voie să vorbească, sau a fost sfătuită să nu vorbească. Însă, având în vedere că acum ştim că proba de sânge a fost oarecum maltratată, să nu-i spun altfel, în România, luată la 5:30 dimineaţa, şi trebuia în trei ore să fie la minus 3 grade, în nu ştiu ce laborator... aia nu ar fi trebuit să fie admisă niciunde. Luată şi după atâta timp", a afirmat Ţiriac la Ateneul Român.
Fost preşedinte al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Ţiriac speră ca Tribunalul de Arbitraj Sportiv, unde Simona Halep a contestat decizia de suspendare pentru patru ani, să nu judece la fel ca în cazul fostei gimnaste Andreea Răducan, testată pozitiv la Jocurile Olimpice de la Sydney 2000.
"Şi hai să mai descoperim o treabă. Să sperăm că TAS face o treabă mai bună ca la Sydney, unde a încercat să fie Solomon, şi a luat Andreei Răducan încă două medalii de aur. Să sperăm că acum le vine un pic mintea la cap", a mai spus Ţiriac.
Simona Halep a fost audiată la Lausanne în perioada 7-9 februarie şi un verdict va fi dat în apelul depus de ea în următoarele săptămâni sau luni.