Ionuț Rusu: Copiii din Ucraina, care se află în Constanța, au nevoie de acces la educație
Reprezentanții World Vision Romania și ai Primăriei Constanța s-au întâlnit astăzi pentru a găsi cele mai bune soluții care să acopere nevoile educaționale ale copiilor ucraineni.
Reprezentanții World Vision Romania, ai Asociației Serviciul Iezuiților pentru Refugiați din România (JRS) și ai Primăriei Municipiului Constanța s-au întâlnit astăzi pentru a găsi cele mai bune soluții care să acopere nevoile educaționale ale copiilor ucraineni aflați în Constanța, pentru că, pe termen lung, lipsa educației poate avea efect devastator asupra tinerei generații.
„Copiii din Ucraina, care se află în Constanța, au nevoie de acces la educație pentru a își continua viața și pentru a atenua traumelor războiului la care au fost supuși fără nicio vină. Foarte mulți dintre cei care sunt acum în orașul nostru provin din zonele aflate sub ocupație rusă, zone masiv bombardate. Un motiv în plus pentru a-i ajuta să depășească aceste traume și să uite de ororile la care au fost martori. Le vom acorda tot sprijinul pentru a beneficia de o educație de calitate", a declarat viceprimarul municipiului Constanța, Ionuț Rusu.
Proiectul "O șansă la o viață normală" își propune să faciliteze accesul a 600 de copii ucraineni din Constanța la servicii de educație nonformală. Concret, în afara celor 5 clase care funcționează acum în municipiul Constanța, urmează să se mai înființeze încă 20- 25 de clase, care să acopere nevoia de școlarizare a copiilor ucraineni.
În actul educațional se vor implica și cadre didactice care au fugit din calea războiului. Dascălii vor face tot posibilul pentru ca cei mici să depășească bariera limbii și să beneficieze, în continuare, de educație.
Toți copiii care ajung în Constanța din Ucraina trebuie să aibă acces neîngrădit la drepturile lor, fără discriminare. Ei trebuie să poată beneficia inclusiv de sprijin psihologic, de asistență medicală și de acces la educație.