ÎPS Teodosie, de Bobotează: Să nu ne înspăimântăm de valurile care vin. Suntem deasupra valurilor cu Dumnezeu

La Constanța, mii de credincioși au participat la slujba de Bobotează, oficiată în Portul Turistic Tomis.

ÎPS Teodosie, de Bobotează: Să nu ne înspăimântăm de valurile care vin. Suntem deasupra valurilor cu Dumnezeu


La Constanța, mii de credincioși au participat la slujba de Bobotează, oficiată în Portul Turistic Tomis. Apoi, după ce apele au fost sfinţite, au luat Aghiazma Mare, despre care se spune că vindecă bolile şi aduce spor în casă. 20 tineri s-au aruncat, aşa cum cere tradiţia, în valurile reci ale mării pentru a recupera crucile din lemn aruncate de Arhiepiscopul Tomisului.

Peste 5.000 de mii de credincioşi au fost prezenți, azi, în Portul Tomis. Pentru ei s-au pregătit 150 de mii de litri de aghiasmă, adusă cu carele trase de boi și măgari. 

Pentru al doilea an consecutiv, slujba de sfinţire a apei la Constanţa a avut loc în Portul Tomis. După ce dimineaţă a fost oficiată Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Constanţa, un sobor de preoţi, alături de Garda de Onoare constituită din militari ai Forţelor Navale şi Muzica Militară a Forţelor Navale au plecat din faţa Catedralei Arhiepiscopale în tradiţionala procesiune religioasă pe Bulevardul Regina Elisabeta.
ÎPS Teodosie a binecuvântat de la înălţimea cisternei apa pentru Bobotează.
"Pentru mine nu este un efort, dar unii se mai miră că de ce urc aici. Pentru că trebuie apă pentru tot poporul" a declarat ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.

Drumul a fost parcurs de creştini, iar IPS Teodosie, din trăsură, care i-a binecuvântat pe toţi credincioşii care s-au alăturat procesiunii religioase în drumul către Portul Tomis, acolo unde aşteptau marele eveniment alte câteva mii de persoane.
ÎPS Teodosie, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat slujba de Sfinţire Mare a apei. Mulţimea adunată a primit binecuvântarea ierarhului, dar şi vorbele sale: „Anul acesta începând cu o Bobotează atât de liberă, binefăcătoare pentru noi, să ne simţim cu adevărat liberi că Dumnezeu ne-a eliberat. Şi să avem bucurie tot anul, să nu ne înspăimântăm de valurile care vin. Suntem deasupra valurilor cu Dumnezeu: Dumnezeu a învins şi valurile mării şi valurile păcatelor. De aceea să ne bucurăm de această zi de sărbătoare“.

Trei cruci au fost aruncate în mare, iar trei temerari le-au recuperat. Câștigătorii sunt Albert Știopei – scafandru,Vlad Costache – student la Facultatea de Teologie și Victor Fedul – salvamar, acesta din urmă câștigând crucea și anul trecut.

"E a doua oară, am sărit și am reușit, la fel și anul acesta. Îmi doresc multe, in primul rand ca toată lumea să fie mai blândă și să fim sănătoși. În larg, a fost bătălie, toți își doresc același lucru: să ia crucea. Sunt bucuros", a declarat Victor, unul dintre curajoșii care s-au aruncat în apă.
La finalul ceremoniei, apa sfinţită din sticlele îmbuteliate a fost împărţită credincioşilor.
Printre participanţii la procesiune a fost prezent şi George Simion, copreşedintele AUR, care la final a strâns mâna celor prezenţi şi cu care s-a fotografiat.

La final, 10 care cu butoaie pline cu aghiasmă, trase de boi și  măgari, au pornit pe străzile Constanţei pentru localnicii care nu au mai ajuns la Bobotează.