ÎPS Teodosie, despre tăierea de bani de la culte: Sunt ispitele celor care vor să braveze, că îngenunchează ei Biserica

ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, a spus că este nefiresc dacă se vor tăia bani de la culte, subliniind că Biserica are o misiune foarte importantă.

ÎPS Teodosie, despre tăierea de bani de la culte: Sunt ispitele celor care vor să braveze, că îngenunchează ei Biserica


ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, a spus că este nefiresc dacă se vor tăia bani de la culte, subliniind că Biserica are o misiune foarte importantă. Arhiepiscopul Tomisului a punctat ce se urmărește, de fapt, printr-o subfinanțare a cultelor religioase.

”Nu știm, deocamdată sunt zvonuri. Însă orice e posibil! Este un lucru nefiresc, asta pot să spun, pentru că Biserica are o misiune foarte importantă. Cum să tai de la cei care fac această misiune, ca să țină poporul în demnitate, cu conștiință trează? Noi avem și o explicație foarte limpede. Biserica a cedat averile pentru stat, pe vremea lui Cuza (...). Țările din Apus dau din impozitul lor pentru culte, mult mai consistent decât dau creștinii ortodocși la noi în țară. Noi ne legăm de asta. Sunt ispitele celor care vor să braveze, că îngenunchează ei Biserica. Foarte rău, acelea (n.red reparații la clădirile cultelor) nu trebuie întreținute?”, a declarat ÎPS Teodosie.
ÎPS Teodosie a făcut remarci și despre întâlnirea de la Palatul Patriarhiei dintre PF Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și președintele Klaus Iohannis, spunând: 'Este firească întâlnirea. Nu ni s-a comunicat ce au vorbit. O să aflăm mai în amănunt', a spus ÎPS Teodosie, la Radio Dobrogea. 
Premierul Florin Cîţu a declarat joi că bugetul acordat în 2021 cultelor religioase reprezintă o sumă care "vine şi susţine acest sector" şi nu reprezintă o reducere foarte mare a fondurilor, având în vedere, între altele, şi faptul că anul trecut acest domeniu a beneficiat de "o alocare istorică".
"Anul trecut a fost o alocare, o măsură istorică, dar, dacă vă uitaţi în ultimii ani, nu este o reducere foarte mare a bugetului, nu are niciun fel de conotaţie. Este o sumă pe care am discutat-o de la început cu cultele, este o sumă care vine şi susţine acest sector. Nu am avut o critică din partea sectorului, deci nu am avut aceste probleme", a precizat Cîţu, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, întrebat în legătură cu dezbaterile din spaţiul public despre o aşa-zisă reducere a bugetului acordat cultelor.