Italia a învins-o pe Turcia, scor 3-0, în primul meci de la Euro 2020

Naţionala Italiei a reuşit debutul perfect la turneul final al Campionatului European de fotbal - EURO 2020, 3-0 (0-0) cu Turcia.

Italia a învins-o pe Turcia, scor 3-0, în primul meci de la Euro 2020


Naţionala Italiei a reuşit debutul perfect la turneul final al Campionatului European de fotbal - EURO 2020, 3-0 (0-0) cu Turcia, vineri seara, pe Stadio Olimpico din Roma, în Grupa A, în meciul inaugural al competiţiei. Golurile au fost marcate de Demiral '53 (autogol), Immobile '66 şi Insigne '79.

Italia și-a respectat statutul și a dominat partida de la un capăt, la altul, iar inevitabilul s-a produs în minutul 53, când Demiral a deviat cu pieptul în proprie poartă o minge care se îndrepta spre Immobile pentru o situație clară de gol. Atacantul lui Lazio avea să își treacă și el numele pe lista marcatorilor, în minutul 66, iar scorul final a fost stabilit de jucătorul lui Napoli, Lorenzo Insigne.
Chiar și Turcia a avut câteva ocazii de poartă, însă a fost prea puțin prezentă în faza ofensivă.

Italia a marcat în premieră trei goluri la un turneu final al EURO.
Echipa antrenată de Roberto Mancini a ajuns la 28 de meciuri consecutive fără înfrângere şi nu are gol primit în 2021.
Turcia a primit vineri seara tot atâtea goluri câte a încasat în toate cele zece partide din preliminarii.
În 11 partide directe cu Turcia, Italia are opt victorii şi trei egaluri.
Cele două selecționate vor reveni pe scenă în data de 16 iunie. Turcia va căuta primele puncte în grupa la Baku, unde dă peste selecționata Țării Galilor, în timp ce Italia va juca tot pe Olimpico, cu naționala Elveției.

Au evoluat echipele:
Turcia: Çakir - Çelik, Demiral, Söyüncü, Meras - Yokuslu (Kahveci '65) - Karaman (Dervişoglu '76), Tufan (Ayhan '64), Yazici (Under '46), Çalhanoglu - B. Yilmaz. Selecţioner: Şenol Guneş
Italia: Donnarumma - Florenzi (Di Lorenzo '46), Bonucci, Chiellini, Spinazzola - Barella, Jorginho, Locatelli (Cristante '74) - Berardi (Bernardeschi '85), Immobile (Belotti '81), Insigne (Chiesa '81). Selecţioner: Roberto Mancini
Meciul a fost arbitrat de olandezul Danny Makkelie.
Tot în grupa A se joacă sâmbătă meciul Ţara Galilor - Elveţia.