Italia trimite patru avioane de luptă în România, Belgia 300 de militari și 2.000 de mitraliere în Ucraina

Italia trimite încă patru avioane de luptă în România pentru a consolida flancul sud-estic al NATO. De asemenea, Belgia va desfăşura 300 de militari în România ca parte a aceloraşi eforturi.

Italia trimite patru avioane de luptă în România, Belgia 300 de militari și 2.000 de mitraliere în Ucraina
Foto: Facebook / NATO Allied Air Command


Italia trimite încă patru avioane de luptă în România pentru a consolida flancul sud-estic al NATO, a anunţat sâmbătă ministrul apărării Lorenzo Guerini. Premierul belgian Alexander De Croo, a anunţat de asemenea că țara sa va desfăşura 300 de militari în România ca parte a aceloraşi eforturi.

Până acum, Italia are deja staţionate patru aparate Eurofighter la baza militară Mihail Kogălniceanu din apropiere de Constanţa, iar de sâmbătă încolo se vor alătura încă patru, relatează DPA, citată de Agerpres.

Din decembrie 2021, Forţele Aeriene ale Italiei au avut ca sarcină supravegherea aeriană în regiune, ca parte a programului NATO „Air Policing South”.

În ultimele câteva zile, şi forţele armate germane au trimis şase avioane de luptă în România.

Premierul belgian a anunţat pe Twitter noile decizii.

„Belgia îşi asumă responsabilitatea în cadrul forţei de reacţie rapidă a NATO, ale cărei elemente au fost activate vineri. În actuala fază, 300 de militari belgieni vor fi desfăşuraţi în România”, a spus el.

La rândul său, ministrul apărării Ludivine Dedonder a explicat că desfăşurarea va avea loc „săptămâna viitoare” şi că militarii vor face parte dintr-un batalion comun cu Franţa care va avea drept misiune „să protejeze şi să descurajeze” Rusia, potrivit EFE.

Belgia va susţine şi forţele ucrainene cu 2.000 de mitraliere şi 3.800 de tone de combustibil, a adăugat De Croo, care a menţionat că executivul de la Bruxelles analizează şi alte solicitări de ajutor din partea guvernului de la Kiev.