Joe Biden promite să îi spună lui Putin care sunt liniile sale roşii

Preşedintele american, Joe Biden, a promis luni să îi spună omologului său rus, Vladimir Putin, care sunt "liniile sale roşii", cu ocazia întâlnirii bilaterale, programată miercuri la Geneva.

Joe Biden promite să îi spună lui Putin care sunt liniile sale roşii
Foto: Daily Mail


Preşedintele american, Joe Biden, a promis luni să îi spună omologului său rus, Vladimir Putin, care sunt "liniile sale roşii", cu ocazia întâlnirii bilaterale, programată miercuri la Geneva, transmit agenţiile internaţionale de presă.

"Nu căutăm un conflict cu Rusia, dar vom răspunde dacă Rusia continuă activităţile sale", a declarat preşedintele american în cursul conferinţei de presă organizate la finalul summitului NATO, la Bruxelles.
Pe de altă parte, Biden l-a caracterizat pe Putin ca fiind "un adversar sau cineva care ar putea fi un adversar", un tip "inteligent" şi "dur", scrie Reuters.
"Îi voi arăta clar preşedintelui Putin că există domenii în care putem coopera, dacă alege asta", a mai spus liderul de la Casa Albă.
"Dacă va alege să nu coopereze şi să acţioneze aşa cum a făcut-o în trecut în legătură cu securitatea cibernetică şi alte activităţi, vom răspunde, vom răspunde pe măsură", a spus preşedintele american, adăugând că va "clarifica unde sunt liniile roşii" pentru Putin.