Klaus Iohannis: Guvernul Orban nu trebuie să plece acasă

Preledintele Iohannis a declarat marţi că Guvernul Orban nu trebuie să plece acasă ca urmare a incendiului de la Piatra Neamţ, răspunzând unei întrebări referitoare la poziţia avută în urma incendiului de la Colectiv.

Klaus Iohannis: Guvernul Orban nu trebuie să plece acasă
Foto: presidency.ro


Președintele Klaus Iohannis susține la această oră, la Palatul Cotroceni, o conferință de presă, după ședința de evaluare și prezentare a măsurilor anti-Covid la care au participat premierul, miniștrii Apărării, al Sănătății, șeful DSU, dar și Alexandru Rafila.

Întrebat dacă în urma tragediei din Piatra Neamț guvernul Ludovic Orban ar trebui să demisioneze așa cum a demisionat Guvernul Victor Ponta dupa tragedia de la 'Colectiv', preşedintele Iohannis a declarat că actualul Executiv nu are motive să își dea demisia.
”Nu, Guvernul Orban nu trebuie să plece acasă. În primul rând e un Guvern în funcţie de niciun an de zile şi a gestionat această criză. Nu consider că Guvernul Orban trebuie să plece acasă. Dimpotrivă, Guvernul Orban şi-a asumat guvernarea într-o perioadă când toţi ceilalţi au preferat să strea deoparte şi să comenteze. Această tragedie de la Neamţ ne arată felul în care PSD-ul a tratat sistemul de sănătate, a dus aproape la faliment acest sistem. După ce va fi o nouă majoritate, trebuie sistemul reformat, lucrurile modernizate, simplificate, investiţii în spitale noi sunt necesare, sunt deja planificate, investiţii în aparatură şi mentenanţă”, a declarat preşedintele solicitat să-şi prezinte punctul de vedere faţă de menţinerea Guvernului ca urmare a incendiului de la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ, având în vedere că după incendiul din Colectiv a afirmat că Guvernul Ponta trebuie să plece.