La UPU Constanţa va fi amplasată încă o extensie modulară pentru pacienții suspecții de Covid-19

Conducerea Spitalului Județean de Urgență Constanța s-a întrunit de urgență pentru a rezolva cu celeritate mai multe situații cauzate de creșterea numărului de pacienți infectați cu noul coronavirus.

La UPU Constanţa va fi amplasată încă o extensie modulară pentru pacienții suspecții de Covid-19


Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei Constanța” s-a întrunit de urgență în cursul acestui weekend pentru a rezolva cu celeritate mai multe situații cauzate de creșterea numărului de pacienți infectați cu noul coronavirus.

Astfel, s-a stabilit extinderea numărului de locuri dotate cu Oxigen pentru pacienții Covid înregistrați în UPU și aflați în așteptarea transferului către Spitalele COVID. S-a suplimentat numărul de paturi dotate cu Oxigen prin mărirea numărului de concentratoare de oxigen achiziționate.
De asemenea a fost crescută capacitatea de testare PCR, prin suplimentarea efectivului de lucru în cadrul Laboratorului de Biologie Moleculară și extinderea programului inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică. A fost aprobată amplasarea unei extensii modulare care va deservi Unitatea Primiri Urgențe și astfel va fi suplimentat numărul de locuri pentru pacienții suspecți COVID, aflați în așteptarea rezultatului PCR. Noua extensie este formată din 16 containere care vor fi racordate la utilități iar spațiul interior va fi amenajat și compartimentat conform normelor sanitare în vigoare, urmând să asigure 20-22 paturi.
O autospecială pentru păstrarea temporară și transport în regim frigorific din dotarea ISU “Mihail Grigore Sturza” Iași va fi adusă la Morga din cadrul SCJU, cu sprijinul Inspectorului șef al ISU Dobrogea, col. Roșca Ionel și al prim adjunctului insp. șef, col. Ion Vlăduț, cărora le mulțumim pentru ajutorul necondiționat.