Laptele se va ieftini! De când se va aplica măsura
Toate marile rețele comerciale au acceptat să participe la acordul voluntar pentru reducerea prețului laptelui, ca urmare a discuțiilor inițiate de Consiliul Concurenței.
Toate marile rețele comerciale au acceptat să participe la acordul voluntar pentru reducerea prețului laptelui, ca urmare a discuțiilor inițiate de Consiliul Concurenței, iar în perioada următoare vor negocia cu fiecare procesator cu care colaborează.
Toţi retailerii din România au fost de acord să reducă, în mod voluntar, cu minimum 20%, preţul laptelui de provenienţă românească, de la 1 Mai, pentru o perioadă, iar în perioada următoare vor negocia cu fiecare procesator cu care colaborează, a anunţat Consiliul Concurenţei.
Astfel, reducerea de cel puţin 20% a preţului la raft se va aplica laptelui de provenienţă românească, care costă în prezent peste 7 lei/litru, fără să fie inclus în vreo promoţie, şi se va împărţi între retaileri (minimum 10%) şi procesatori (minimum 10%).
„Pe parcursul lunii mai vom vedea reduceri substanţiale, la raft, ale preţurilor laptelui proaspăt, având în vedere că retailerii ne-au confirmat participarea la acordul voluntar. Posibil să dureze câteva zile până când această măsură se va aplica în toate magazinele, ţinând cont că trebuie renegociate contractele cu fiecare producător şi epuizate stocurile existente. Ne aşteptăm că, în cele şase luni, cât este valabil acordul, să crească consumul. În plus, prognozele economice indică faptul că inflaţia se va reduce, iar astfel nu vom mai înregistra creşteri atât de mari ale preţurilor alimentelor”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele autorităţii de concurenţă.
Acordul voluntar între retaileri și procesatori pentru reducerea prețului pentru laptele proaspăt de consum a fost convenit pentru o perioadă de șase luni și urmează să se aplice de la 1 mai, după cum s-a decis la întâlnirea cu premierul Nicolae Ciucă, reprezentanți ai fermierilor, ai procesatorilor din industria alimentară, ai Asociației Marilor Rețele Comerciale din România și ai Asociației Companiilor de Distribuție de Bunuri din România, potrivit sursei citate.
„Pe parcursul lunii mai vom vedea reduceri substanțiale, la raft, ale prețurilor laptelui proaspăt, având în vedere că retailerii ne-au confirmat participarea la acordul voluntar. Posibil să dureze câteva zile până când această măsură se va aplica în toate magazinele, ținând cont că trebuie renegociate contractele cu fiecare producător și epuizate stocurile existente”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.