Legea privind modificarea statutului cadrelor militare, promulgată

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea privind statutul cadrelor militare care prevede că vor putea deveni ofiţeri în Ministerul Afacerilor Interne, în grad de sublocotenent.

Legea privind modificarea statutului cadrelor militare, promulgată


Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, actul normativ de modificare a Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare care prevede că vor putea deveni ofiţeri în Ministerul Afacerilor Interne, în grad de sublocotenent, şi persoanele care deţin o licenţă în specializări necesare structurilor MAI şi care absolvă programe de master profesional organizate în scopul formării ofiţerilor.

"În Ministerul Afacerilor Interne, ofiţerii în activitate provin şi din absolvenţi ai programelor de studii universitare de master profesional organizate în scopul formării ofiţerilor la instituţiile de formare profesională care pregătesc personal pentru nevoile instituţiei, destinate candidaţilor care deţin o licenţă în specializări universitare necesare structurilor instituţiei", prevede textul legislativ.
Conform proiectului, acestora li se acordă gradul de sublocotenent.
Numirea în funcţii şi avansarea în grad a cadrelor militare în activitate cărora le sunt incidente reglementări profesionale specifice, stabilite la nivel naţional, se realizează în baza prezentului statut, cu respectarea condiţiilor stabilite prin reglementările respective.
Preşedintele a promulgat şi legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2022 pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte, stabilirea unor măsuri organizatorice la nivelul aparatului de lucru al Guvernului şi pentru modificarea unor acte normative.