Legendele Dobrogei, 20 de spectacole de teatru radiofonic produse și difuzate în cadrul unui proiect de 964.000 lei
Asociația Cultural – Artistică Vulturii Carpaților organizează, în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2023, proiectul Legendele Dobrogei, care presupune producția a 20 de spectacole de teatru radiofonic.
Asociația Cultural – Artistică „Vulturii Carpaților” organizează, în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2023, proiectul „Legendele Dobrogei”, care presupune producția a 20 de spectacole de teatru radiofonic, având ca sursă de inspirație trilogia „Poveștile Mării Negre / Black Sea Tales” a publicistului, doctor în Istorie constănțean Cristian Cealera.
Finanțarea de 964.000 lei (194.822,25 euro) din Granturi SEE (Norvegia, Islanda, Liechtenstein) a fost obținută în cadrul apelului de proiecte „Consolidarea antreprenoriatului cultural și Dezvoltarea audienței și a publicului - Sesiunea 3”, organizat de Unitatea de Management a Proiectului din cadrul Ministerului Culturii, prin Programul RO-CULTURA. Partener în cadrul proiectului este Asociația Concordia Oslo din Norvegia.
„Bogăția și diversitatea patrimoniului imaterial al Dobrogei tind să se piardă treptat, în contextul depopulării regiunii, îmbătrânirii populației și diminuării interesului general al tinerilor pentru tradiții și obiceiuri. Revalorizarea şi reinserţia patrimoniului imaterial în viaţa comunităţilor umane şi a indivizilor, în special a tinerelor generaţii, dar și valorificarea patrimoniului imaterial și a diversității etnice devin astfel obiective ale reprezentanților comunităților dobrogene, care trebuie sprijinite în demersurile lor de autorități și de operatorii culturali, indiferent dacă aceștia sunt instituții publice sau provin din mediul independent. În acest context, proiectul Legendele Dobrogei va contribui la crearea condițiilor necesare pentru ca filonul multietnic și multicultural dobrogean să fie promovat și să devină accesibil publicului larg.”, a declarat Georgiana Rusu, manager de proiect.
Având ca bază de pornire materialul documentar extrem de generos al celor 380 de povestiri ale trilogiei „Poveștile Mării Negre – Black Sea Tales” aparținând doctorului în Istorie și publicistului constănțean Cristian Cealera, în cadrul proiectului vor fi create 20 de spectacole de teatru radiofonic cu tematică interetnică în care se vor face referiri directe la tradițiile și obiceiurile celor mai importante etnii care conviețuiesc alături de români pe teritoriul Dobrogei. Spectacolele vor fi difuzate pe un post de radio regional și încărcate pe un podcast dedicat. Pentru familiarizarea cu specificul teatrului radiofonic, actorii care vor interpreta rolurile în cele 20 de spectacole vor participa în prealabil la cursul de instruire non-formală „Actoria în teatrul radiofonic”, cu două module de pregătire: „Tehnică vocală pentru definirea caracterelor în teatrul radiofonic”, respectiv „Tehnica imprimării pentru teatrul radiofonic”
Cele 20 de spectacole a câte 45 de minute vor evidenția modelul de conviețuire interetnică din Dobrogea - exemplu de diversitate și toleranță, standard în ceea ce privește armonia dintre diversele etnii conlocuitoare din ținutul dintre Dunăre și Marea Neagră, personajele poveștilor radiofonice din „Legendele Dobrogei” aparținând comunităților de români, turci, tătari, greci, romi, aromâni, ruși-lipoveni, evrei, armeni, bulgari. Subiectele celor 20 de producții vor aduce în atenția publicului întâmplări, mituri și legende dobrogene, fiind ofertante atât din punct de vedere istoric cât și etnografic: 1. Sarichioi și legenda viței-de-vie; 2. Cap Caliacra - legenda piratului Ac Baba; 3. Legenda comunei Ciocârlia; 4. Cișmeaua Beiului și ciuta rănită; 5. Stejarul Îngenuncheat de la Caraorman; 6. Pădurea Mireselor din Canarale; 7.Visul sultanului la Babadag; 8. Samca Samodiva, duhul de pe Păcuiul lui Soare; 9. Comoara din Insula fără Nume - Lacul Tașaul; 10. Fântâna de Leac din Munții Măcinului; 11. Sultanul Soliman Magnificul și Comoara de la Kiustenge; 12. Muntele Fericirii de la Tatlageac; 13. Ronciu și Aișe - Anadalchioi; 14. Pădurea Morții de la Almalău; 15. Insula lui Ovidiu; 16. Satul lui Topal Șchiopul; 17. Călugărul Liinad și dervișul; 18. Legenda lacului Tuzla; 19. Sfântul Foca și musulmanii; 20. Legenda Marelui Lup Alb.
Activitățile proiectului vor beneficia de contribuția partenerului norvegian Concordia Oslo, care va contribui la managementul proiectului și va oferi consultanță de specialitate în producția celor 20 de spectacole de teatru radiofonic. Pe durata proiectului vor fi create 22 de noi locuri de muncă, iar 10 persoane vor dobândi noi competențe în urma participării la cursul de instruire non-formală „Actoria în teatrul radiofonic”.