Litoralul românesc are 99 la sută din hotelurile renovate sau reabilitate. Avem și 30 de hoteluri all-inclusive
Litoralul românesc al Mării Negre are în prezent 99 la sută din baza hotelieră renovată sau complet reabilitată, peste 30 de hoteluri all-inclusive, cu peste 6.000 de camere, patru plaje care deţin standardul Blue Flag.
Litoralul românesc al Mării Negre are în prezent 99% din baza hotelieră renovată sau complet reabilitată, peste 30 de hoteluri all-inclusive, cu peste 6.000 de camere, patru plaje care deţin standardul "Blue Flag", dar şi baze de tratament, centre de wellness şi spa, arată un studiu realizat de un touroperator.
Tarifele de vânzare în această perioadă, pentru vară, sunt chiar mai mici decât cele practicate anul trecut, în același interval de timp, în special datorită reducerilor early booking prelungite.
Un hotel de 3 stele pornește cu tarife de la 99 de lei / cameră / noapte, în iunie, și poate ajunge în vârful de sezon la aproximativ 300-350 de lei pe cameră / noapte, cu mic dejun inclus.
Un hotel de 4 stele pleacă de puțin peste 100 de lei / cameră / noapte în iunie și ajunge la 400-500 de lei pe cameră / noapte în vârful de sezon, cu mic dejun inclus.
Nu în ultimul rând, din cauza situației create de conflictul din vecinătatea României și a creșterii generale a prețurilor, de la produsele de larg consum până la utilități, multe oferte tip early booking s-au prelungit până la 31 mai, cu reduceri cuprinse între 10 și 20%.
Tarifele de vânzare în această perioadă, pentru vară, sunt chiar mai mici decât cele practicate anul trecut, în același interval de timp, în special datorită reducerilor early booking prelungite.
Peste 30 de hoteluri all-inclusive.
Hotelurile all-inclusive de pe litoralul românesc însumează peste 6000 de camere. În prezent, un turist își poate rezerva o cazare cu all inclusive de la 300 de lei / cameră / noapte în iunie, până la 550 – 600 de lei / cameră / noapte în vârful de sezon. Deci media ar fi de 110 euro camera / noapte în vârf de sezon, la hoteluri de 3 și 4 stele.
Majoritatea turiștilor români pot ajunge în câteva ore cu automobilul personal, cu trenul sau cu autocarul pe litoralul românesc.
Pe litoralul românesc se află mai multe parcuri acvatice, atât în Mamaia, cât și în sudul Litoralului precum și un parc de aventură la Neptun. De asemenea, litoralul românesc găzduiește pe tot parcursul sezonului nenumărate evenimente, festivaluri, competiții etc. În România nu mai există nicio restricție și viața și-a revenit la normal. Cluburile de noapte, prezente tradițional în Mamaia, au început să se extindă și în sudul litoralului. Delfinariul din Constanța este, în continuare, o atracție fabuloasă și unică. Portul turistic din Constanța și faleza cazinoului constituie una dintre principalele zone de relaxare și promenadă. Nu în ultimul rând, nenumăratele restaurante cu specific de toate tipurile – românesc, turcesc, grecesc, mediteranean etc. și nenumăratele pescării atrag din ce în ce mai mulți turiști. Alte atracții sunt plimbările cu barca din porturile nautice din Constanța, Eforie, Mangalia și Limanu, respectiv sporturile acvatice – scuter, caiac, alte ambarcațiuni, diving etc. De asemenea, nenumăratele crame dobrogene care s-au dezvoltat în ultimii ani – multe dintre ele, branduri noi - oferă degustări și alte programe diverse.
Obiective turistice majore în proximitatea Litoralului.
Delta Dunării – atracție unică a României și a Europei, aflată 1 oră și jumătate de mers cu automobilul, oferă ocazia unei excursii unice de o zi.
Castelul Reginei Maria de la Balcik este, la fel, inclus în excursiile de o zi.
De asemenea, litoralul românesc are plaje curate, cu șezlonguri, umbrele, beach bar-uri, cu servicii de colectare selectivă a deșeurilor și cu amenajare zilnică. Avem deja 4 plaje care dețin standardul ”Blue Flag”.
Alături de Mamaia, unde infrastructura era pusă la punct de foarte mulți ani, de câțiva ani a fost reabilitată și infrastructura din majoritatea stațiunilor din sudul litoralului, de la Eforie până la Mangalia, ceea ce implică drumuri, trotuare, parcări, iluminat, spații verzi, mobilier urban.
Posibilitatea de a ajunge cu avionul pe litoral.
Pentru sezonul estival, sunt zboruri către Constanța din Cluj-Napoca și Oradea. Turiștii sunt preluați cu transfer și transportați direct la hotel.
Litoralul românesc are mai multe hoteluri cu baze de tratament, dar și centre de wellness și spa, din Mamaia până la Mangalia. Ca un singur exemplu, efectele terapeutice ale nămolului din Techirgiol sunt recunoscute în toată lumea.
"În momentul de faţă, Paradis Vacanţe de Vis aduce anual circa 150.000 de turişti pe litoralul românesc. Suntem principalul touroperator dedicat litoralului românesc şi avem aproape 1000 de agenţii de turism partenere care revând produsele noastre. Litoralul românesc a fost şi rămâne principala destinaţie turistică a românilor. Avantajul nostru este că avem sediul în Constanţa, suntem constănţeni şi cunoaştem permanent realitatea turistică a regiunii. Mă bucură că, pe lângă litoral, din ce în ce mai mulţi turişti aleg circuite şi programe în regiunea Dobrogei", subliniază Aurelian Marin, director general "Paradis Vacanţe de Vis".