Liviu Dragnea, trimis în judecată în dosarul Tel Drum

Liviu Dragnea a fost trimis în judecată de DNA în dosarul Tel Drum, fiind acuzat de săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu şi instigare.

Liviu Dragnea, trimis în judecată în dosarul Tel Drum


Fostul preşedinte al PSD Liviu Dragnea a fost trimis în judecată de DNA în dosarul Tel Drum, fiind acuzat de săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu şi instigare la săvârşirea fără vinovăţie a infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, comisă în forma participaţiei improprii, fapte comise pe vremea când era preşedinte al CJ Teleorman.

Potrivit DNA, Dragnea „ar fi făcut demersuri și ar fi contribuit la adjudecarea, de către firma Tel Drum SA, a unui contract de reabilitare a peste 50 km din DJ 506, un alt drum județean din Teleorman, în valoare de 62.482.442 lei, dintre care suma de 6.930.138 euro provenea din fonduri europene”. 
Compania Tel Drum, despre care DNA susține că ar fi fost controlată de Liviu Dragnea, a fost și ea trimisă în judecată pentru: constituirea unui grup infracțional organizat evaziune fiscală, în formă continuată complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (două fapte).
Una dintre infracțiunile Tel Drum, potrivit DNA, este adjudecarea nelegală a unui contract de reabilitare a 55 km de drum județean din Teleorman, DJ 701, în valoare de 114.263.011 lei, dintre care suma de 13.772.603 euro provenea din fonduri europene.
"În acest context, în calitate de reprezentant al Consiliului Județean Teleorman, inculpatul Liviu Nicolae Dragnea ar fi emis și semnat hotărâri și dispoziții, cu încălcarea legii, acte indispensabile pentru procedura de atribuire a contractului care, între altele, au inclus o condiție restrictivă ce avantaja SC Tel Drum SA", precizează anchetatorii.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București.
Liviu Dragnea a fost eliberat condiționat din închisoare pe 15 iulie 2021. Fostul lider PSD fusese condamnat în mai 2019 la 3 ani şi 6 luni de închisoare în dosarul DGASPC Teleorman.