MApN: România oferă Indiei echipamente medicale pentru gestionarea cazurilor grave de COVID-19

O aeronavă C-130 Hercules a Forțelor Aeriene Române a plecat spre India, într-o misiune de asistență umanitară pentru transportul de echipamente medicale.

MApN: România oferă Indiei echipamente medicale pentru gestionarea cazurilor grave de COVID-19


O aeronavă C-130 Hercules a Forțelor Aeriene Române a plecat miercuri, 28 aprilie, spre Republica India, într-o misiune de asistență umanitară pentru transportul, în regim de urgență, de echipamente medicale pentru această țară, grav afectată de pandemia de COVID-19, informează MApN într-un comunicat remis Lumea Presei.

Ajutorul de urgență oferit de România constă în transferul cu titlu gratuit a unor echipamente medicale constând în: 80 de concentratoare, 75 de butelii de oxigen și 20 dispozitive de oxigenoterapie cu debit ridicat.
România se alătură, astfel, eforturilor europene și internaționale de a sprijini India, care se confruntă cu o situație dramatică pe fondul valului fără precedent de îmbolnăviri cu virusul SARS-CoV2. 
Echipamentele medicale românești sunt printre primele care vor ajunge la New Delhi, în zilele următoare fiind programate transporturi de aparatură și medicamente și din partea altor state membre ale UE, în cadrul Mecanismului European de Protecție Civilă, activat recent la nivelul Uniunii Europene ca parte a eforturilor Team Europe. 

"Solidaritatea este cuvântul cheie în aceste vremuri dificile. Astăzi, poporul român este alături de poporul indian. Guvernul României a răspuns imediat solicitării făcute de autoritățile Republicii India, transmisă prin Mecanismul european de protecție civilă, pentru acordarea de asistență internațională în contextul eforturilor de combatere a pandemiei COVID-19", a spus secretarul de stat în Ministerul Apărării Naționale, Simona Cojocaru.
Aeronava a decolat din Baza 90 Transport Aerian miercuri, în jurul orei 15.00.

Costurile Transportului pe ruta România-India vor fi suportate în proporție de 75% prin Mecanismul European de Protecție Civilă.
Instituit inițial în 2001 pentru a consolida răspunsul colectiv al Uniunii Europene împotriva dezastrelor naturale și în situații de criză, Mecanismul European de Protecție Civilă este menit a facilita, coordona și eficientiza reacția statelor participante în cazuri de urgență. Inițiativa include statele membre UE și 6 state din afara Uniunii Europene: Islanda, Norvegia, Serbia, Macedonia, Muntenegru și Turcia. Mecanismul poate fi activat la solicitarea oricărui stat participant. Transportul asistenței este acoperit în proporție de 75% de către Comisia Europeană. Până în prezent, Mecanismul a fost utilizat de 420 de ori pentru asistență atât în interiorul, cât și în afara UE.
Team Europe reprezintă un mecanism apărut în cadrul Uniunii Europene în contextul crizei pandemice, cu scopul de a asigura coerență și vizibilitate sporite eforturilor UE în plan extern, prin mai buna articulare a tuturor instrumentelor de sprijin și asistență aflate la dispoziția UE pentru ajutorarea statelor terțe, precum și prin coordonarea intensificată cu inițiativele de sprijin naționale ale tuturor statelor membre. 
Ca parte a răspunsului UE la pandemia globală, Team Europe a mobilizat peste 38,5 miliarde de euro în sprijinul statelor partenere pentru lupta acestora împotriva COVID-19. În prezent, la nivelul instituțiilor europene este avută în vedere extinderea ariei Team Europe la programele externe de cooperare ale UE aferente perioadei 2021-2027. Inițiativele Team Europe vor viza proiecte și inițiative europene în relație cu terțe state sau în cadru multilateral.