Marcel Ciolacu a prezentat documente legate de zborurile cu Nordis: Aveți atâta ură față de mine de fiecare dată

Premierul Marcel Ciolacu a venit miercuri în Parlament cu mai multe documente pe care le-a prezentat ca fiind facturile originale ale zborurilor private închiriate de companie Nordis.

Marcel Ciolacu a prezentat documente legate de zborurile cu Nordis: Aveți atâta ură față de mine de fiecare dată


Premierul Marcel Ciolacu a venit miercuri în Parlament cu mai multe documente pe care le-a prezentat ca fiind facturile originale ale zborurilor private închiriate de companie Nordis și chitanțele care demonstrează că și-a plătit singur contravaloarea biletelor de avion.

„Aceasta e vechea factură prezentată pe Tiktok. Aceasta este chitanța. Am găsit factura originală și aveți explicațiile de ce a fost la asigurare modificat anul și cursul valutar”, le-a spus Marcel Ciolacu jurnaliștilor prezenți la Parlament, cu referire la controversele create după ce a prezenta inițial documentele, de Crăciun, pe TikTok.
„Aveți atâta ură față de mine de fiecare dată, eu necunoscând acest sentiment de ură”, le-a spus premierul jurnaliștilor care întrebau de legăturile cu compania Nordis.
De asemenea, la finalul declarațiilor, în timp ce se îndrepta spre birou, un jurnalist l-a întrebat „dacă regretă că a mers cu domna Vicol”, iar premierul a replicat: „regret că m-am lăsat păcălit”.

Acesta a precizat că ar fi fost afectat de scandalul Nordis dacă ar fi încălcat legea: „M-ar fi afectat în mod direct în cazul în care aș fi încălcat legea, în cazul în care aș fi știut că proprietarii de la Nordis fac parte dintr-un grup infracțional, în momentul în care aș fi știut sau aș fi contribuit la acest grup infracțional pe care nu l-am făcut și știți foarte bine acest lucru. Mai mult, singurul lucru, la sesizarea dumneavoastră, unde am avut anumite bănuieli a fost în ceea ce privește actele promovate și avizate prin Comisia Juridică de către Laura Vicol, lucru unde grupul PSD l-a făcut în audit la fiecare lege semnată și promovată prin Comisia Juridică și nu există nicio lege care să fi favorizat vreo companie, nu vorbesc numai de Nordis, o altă companie sau vreo lege sau vreun amendament care ar fi dus o favorizare în zona econimică”.
Ulterior, Ciolacu a început să prezinte documente despre care a afirmat că reprezintă dovezi că și-a plătit facturile de la Nordis. „Am pus pe TikTok, o factură care era o copie. Între timp m-am dus la Buzău, am căutat în arhive, dar am solicitat și o explicație sesizată de dvs. presă că asigurarea era din acest an. Aici sunt explicațiile, de ce are alt curs, de ce era acea diferență”.