Marcel Vela: Am emis Ordonanța Militară nr. 11. Ce prevede această ordonanță?

Principalele prevederi ale ordonanței se referă la scoaterea de sub carantină a orașului Țăndărei, la continuarea suspendării zborurilor

Marcel Vela: Am emis Ordonanța Militară nr. 11. Ce prevede această ordonanță?


Ordonanța militară 11 a fost anunțată luni de ministrul de interne, Marcel Vela, în condițiile în care 14 mai este ultima zi în care mai este valabilă starea de urgență, iar autoritățile nu mai pot impune reglementări după această dată prin ordonanțe militare.

Principalele prevederi ale ordonanței se referă la scoaterea de sub carantină a orașului Țăndărei din județul Ialomița, la continuarea suspendării zborurilor din și către Spania până la 14 mai și la exceptarea de la măsurile de carantinare și izolare a personalului navigant, maritim și fluvial, așa cum se întâmplă și în cazul piloților și al șoferilor de TIR.
"Am emis astăzi ordonanța numărul 11 din 11 mai 2020 care reglează unele aspecte ce țin de continuarea unor măsuri adoptate în ordonanțele militare anterioare Primul punct pe care doresc să îl prezint e legat de suspendarea zborurilor către Spania și din Spania către aeroporturile din România. Este continuarea suspendării care expiră azi și e valabilă până în 14 mai inclusiv. Al doilea punct e legat ed exceptarea de la măsurile de carantinare sau izolare în funcție de simptomele Covid 19 pentru personalul navigant, fluvial și maritim care vine din porturi sau țări catalogate ca zone roșii sau galbene în ipoteza în care acest personal navigant nu prezintă simptome și se încadrează în măsurile anunțate în ordonanțele anterioare nu e obligat să intre în izolare sau în carantină. Această măsură e sinonimă cu cea pentru piloți și echipajele aeronavelor sau pentru șoferii camioanelor care transportă marfă. A fost aprobată solicitarea comitetului județean pentru situații de urgență Ialomița de a ridica carantina pentru Țăndărei. Peste câteva zile ieșim din starea de urgență și intrăm în starea de alertă. Mulțumesc fiecăruia dintre dvs pentru tot ce ați făcut ca în aceste două luni să fim responsabili, prevăzători și să avem grijă de sănătatea noastră. Știu că nu a fost ușor. Trebuie acum să transmitem un gând pios celor care au pierdut pe cei dragi. Fiecare ați fost un erou, fie că ați fost medici, fie în forțele de ordine, fie că ați suferit în zone de carantină sau ați stat în izolare, fie că ați lucrat într-o brutărie și ați frământat pâinea cea de toate zilele, sau ați trudit la locul de muncă. Fiecare dintre dvs sunteți un erou și împreună am reușit ca România să fie azi la un nivel epidemiologic apreciat la nivelul UE comparativ cu alte state care au pornit de la același nivel cu noi. Urmează o perioadă grea, trebuie să o gestionăm la fel de atenți, e păcat să stricăm ce am realizat în aceste două luni. Eroi au fost și bunicii care au stat acasă. Toate aceste eforturi trebuie le analizăm, cântărim și să decidem împreună că trebuie să fim extrem de responsabili, pentru că acest virus nu ia pauză și nu intră în vacanță. Suntem cu toții ctitori la o pagină importantă din istoria României. Mulțumesc tuturor pentru efort, dăruire și patriotism. Dumnezeu să binecuvânteze România", a declarat ministrul Vela care a prezentat Ordonanța Militară 11.