Mihai Lupu: Felicit cele două entități care astăzi pun bazele reconstrucției unui lăcaș de învățământ

La invitația Președintelui Fundației Maarif România, președintele CJC, Mihai Lupu a participat la evenimentul dedicat redării circuitului educațional constănțean.

Mihai Lupu: Felicit cele două entități care astăzi pun bazele reconstrucției unui lăcaș de învățământ


La invitația Președintelui Fundației Maarif România, Ateș Alparslan, Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu a participat astăzi la evenimentul dedicat redării circuitului educațional constănțean, a fostei Școli Gimnaziale Nr. 2 (Școala Greacă) din Municipiul Constanța.

Fundația Maarif - Romania în parteneriat cu Comunitatea Elena Elpis Constanța demarează proiectul ce are ca obiectiv reabilitarea fostei Școli Gimnaziale Nr. 2 și redarea acesteia circuitului educațional, ca instituție de învățământ particular ce va preda conform sistemului de învățământ românesc, cu predare în limba engleză intensiv, oferind totodată posibilitatea elevilor de a opta pentru cursuri în limba greacă. Instituția va intra într-o reabilitare totală, inclusiv a structurii de rezistență a imobilului iar finalizarea lucrărilor este perconizată a fi realizată anul viitor. 

Este un real succes pentru constănțeni și pentru sistemul educațional al județului Constanța. Îi felicit pe reprezentanții celor două entități care astăzi pun bazele reconstrucției unui lăcaș de învățământ - simbol al comunității elene și al județului nostru, în care au învățat de-a lungul timpului, nenumărate generații de constănțeni. Așa cum v-am mai spus, trebuie să punem în valoare un element esențial al acestei zone și anume, multiculturalismul. Avantajele multiculturalismului dobrogean nu țin doar de multitudinea de culturi și tradiții, astăzi se reflectă în activități concrete ce pun bazele esențiale ale unei comunități: educația. Sunt convins că experiența în domeniu a Fundației Maarif România și voința puternică a comunității elene de a face totul la superlativ vor asigura realizarea acestui obiectiv și astfel, unitatea școlară va deveni în scurt timp un reper al învătământului constănțean ce va forma oameni de succes și va reda o resursă umană de calitate județului nostru. Vă felicit încă o dată și vă asigur de tot suportul meu, din punct de vedere administrativ!”, a declarat Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța.