Mină marină, descoperită și distrusă în apropiere de Portul Constanța

Forțele Navale Române au distrus sâmbătă dimineața o mină care se afla în derivă în apropiere de Portul Constanța.

Mină marină, descoperită și distrusă în apropiere de Portul Constanța


Forțele Navale Române au distrus sâmbătă dimineața o mină care se afla în derivă în apropiere de Portul Constanța.

Cargoul turcesc „Ahmet Kan” a anunțat autoritățile române, în dimineața zilei de sâmbătă, 10 decembrie, în jurul orei 08.00, despre prezența unei mine marine, care plutește în derivă, la o distanță de aproximativ 2,5 mile marine de capul digului de nord al Portului Constanța.

În scurt timp, o navă a Gărzii de Coastă s-a deplasat la fața locului pentru a inspecta obiectul plutitor raportat, confirmând că este o mină marină, care pune în pericol siguranța navigației. Conform procedurilor operaționale, șeful Statului Major al Forțelor Navale, viceamiral Mihai Panait, a ordonat, intervenția rapidă a echipei de scafandri de luptă EOD (specializați în distrugerea dispozitivelor explozive subacvatice), aflată în serviciul de luptă permanent, precum și pregătirea puitorului de mine „Viceamiral Constantin Bălescu” pentru a ieși pe mare.

Echipa de scafandri EOD s-a deplasat în raionul indicat, în jurul orei 09.00, cu două ambarcațiuni rapide, pentru a neutraliza mina marină aflată în derivă în zona de responsabilitate a Forțelor Navale. După ce au fost luate toate măsurile de siguranță la fața locului și a fost securizat raionul periculos, scafandrii militari au neutralizat mina prin distrugere. Misiunea a fost terminată în jurul orei 10.40, fără a mai fi necesară intervenția puitorului de mine „Viceamiral Constantin Bălescu”.

De la începutul războiului din Ucraina, au fost confirmate și distruse, până în prezent, aproximativ 40 de mine marine, în bazinul vestic al Mării Negre. Aceasta este cea de-a patra intervenție a scafandrilor de luptă EOD ai Forțelor Navale Române pentru neutralizarea unei mine marine. Prima intervenție a avut loc în luna martie, la o distanță de aproximativ 70 km travers de Capu Midia, cea de-a doua a fost executată la sfârșitul lunii iulie, în zona Eforie, la o distanță de aproximativ 4 km de țărm, iar cea de-a treia misiune s-a desfășurat în luna septembrie.