Misiune de neutralizare a unei mine marine, executată de marinarii militari români

O mină marină a fost observată de un pescador românesc la o distanță de aproximativ 39 de mile marine travers de Capu Midia, iar marinarii militari au reuşit detonarea ei.

Misiune de neutralizare a unei mine marine, executată de marinarii militari români


O mină marină a fost observată de un pescador românesc la o distanță de aproximtiv 39 de mile marine travers de Capu Midia, iar  marinarii militari au reuşit detonarea ei.

Puitorul de mine și plase „Viceamiral Constantin Bălescu” revine în seara zilei de luni, 28 martie, în portul militar Constanța, după ce a executat o intervenție pentru distrugerea unei mine marine descoperite la o distanță de aproximtiv 39 de mile marine travers de Capu Midia. 

Echipajul navei și echipa de scafandri deminori (EOD) de la bord au desfășurat misiunea în siguranță, prin utilizarea procedurilor operaționale standard de identificare a tipului de mină și de distrugere a acesteia. Eliminarea pericolului care plutea în derivă, în zona de responsabilitate a Forțelor Navale Române, a constat în montarea unei încărcături explozive pe mină de către scafandrii EOD și detonarea de la distanță. 
După cercetarea și supravegherea raionului maritim, echipajul puitorului de mine și plase „Viceamiral Constantin Bălescu” a executat marș spre portul militar Constanța, de unde va fi pregătit să plece în următoarele misiuni încredințate.