Moș Crăciun a ieșit din mare cu sacul plin de cadouri pentru de zeci de copii
Echipat corespunzător, cu un sac impermeabil plin cu daruri pentru copii, alături Crăciunițe, Moş Crăciun a ajuns înotând la copiii de la malul mării.
O apariţie spectaculoasă a avut loc joi în Portul Militar Constanța. Moș Crăciun și-a făcut apariția și în acest an, din largul Mării Negre, pe Dana Divizionului 175 Nave Scafandri de Luptă „Comandor Constantin Scarlat” din Portul Militar Constanța.
Echipat corespunzător, cu un sac impermeabil plin cu daruri pentru copii, alături Crăciunițe, Moş Crăciun a ajuns înotând la copiii de la malul mării.
Cu sacul plin cu daruri pentru copii, obosit, după ore bune de înot, Moş Crăciun a ajuns în Portul Militar din Constanța. A fost aşteptat de de un grup de copii din localitatea Nazarcea, precum și de copiii personalului Centrului 39 Scafandri și al unităților subordonate. Venirea lui Moşului din mare este deja o tradiţie.
Atmosfera de sărbătoare a fost asigurată de Muzica Militară a Forțelor Navale Române și a fost completată de colindele interpretate de corul Colegiului Național Militar ,,Alexandru Ioan Cuza”, corul Şcolii Militare de Maiştri Militari a Forţelor Navale „Amiral Ion Murgescu”, corul pastoral „Sfântul Vasile” și copiii din localitatea Nazarcea.
De câţiva ani copiii scafandrilor militari sunt bucuroşi să-l întâlnească pe Moş Crăciun scafandru. Iar de fiecare dată le povesteşte copiilor toate peripeţiile de pe drum.
Centrul de scafandri, componentă a Forţelor Navale, cu o experienţă în domeniu de peste 50 ani, este unica instituţie de profil din România abilitată în brevetarea scafandrilor profesionişti şi autorizarea companiilor/instituţiilor cu activităţi în domeniul scafandreriei. Vorbim despre un instrument militar bine dotat, motivat, flexibil, cu un suport logistic şi de transport naval, terestru şi aerian (la chemare), mereu pregătit pentru a putea răspunde în cel mai scurt timp provocărilor actuale generate de noile condiţii geopolitice şi strategice”, spun reprezentanții Centrului.
Scenariile la care pot să răspundă structurile Centrului de Scafandri au în vedere intervenţii subacvatice, operaţii militare, de prevenire şi combatere a terorismului sau de înlăturare a pericolului generat de dispozitivele explozive clasice sau improvizate, pe teritoriul naţional şi în afara acestuia, independent sau în cooperare cu alte forţe similare NATO.
Obiectivul operaţionalizării scafandrilor militari, forţe certificate de evaluatori NATO, a constat în realizarea unor structuri cu nivel înalt de profesionalizare, înzestrare şi instruire, interoperabile şi dislocabile, în măsură să execute întreaga gamă de lucrări subacvatice şi misiuni NATO cu specific de operaţii speciale sau EOD (Explosive Ordnance Disposal).
Evenimentul a fost organizat de scafandrii militari, în colaborare cu Liga Maiștrilor Militari de Marină și cu sprijinul unor sponsori, și face parte proiectul Centrului 39 Scafandri intitulat „Moș Crăciun - scafandru în mijlocul comunităților dobrogene”.