Nicolae Ciucă a demisionat: A venit momentul să-mi închei mandatul de prim-ministru

Premierul Nicolae Ciucă a demisionat. Noul guvern va fi învestit joi. UDMR ar putea ieşi de la guvernare.

Nicolae Ciucă a demisionat: A venit momentul să-mi închei mandatul de prim-ministru


Premierul Nicolae Ciucă a anunţat că, odată cu terminarea grevei din Educaţie, a venit momentul să-şi încheie mandatul de prim-ministru, iar după ce va merge la Palatul Cotroceni pentru formalizarea demersului, vor putea începe procedurile pentru efectuarea rotativei guvernamentale.

„Am reușit să convenim asupra unei forme de act normativ astfel încât doleanțele dascălilor să poată să fie acoperite și, în felul acesta, să redăm încrederea și respectul față de profesorii, față de educatorii, față de învățătorii din sistemul de învățământ românesc (…). A venit momentul în care îmi închei activitatea de prim-ministru al României. În felul acesta, în cadrul discuțiilor pe care le-am avut la nivelul coaliției, odată ce am să merg să îmi depun mandatul la Președintele României, la nivelul coaliției încep procedurile pentru efectuarea rocadei”, a declarat premierul demisionar.

El a menționat că va funcționa un guvern interimar până la instalarea unui nou cabinet cu puteri depline.
„Ceea ce este important de subliniat este faptul că, imediat după aceasta, vom avea un guvern interimar, care va funcționa până în momentul în care se va finaliza învestirea unui nou guvern, nou guvern care sperăm să fie învestit până la finele săptămânii, noi ne-am propus ca până joi să avem Guvernul învestit, și în felul acesta să putem să ne ocupăm în continuare de problemele care sunt prioritare atât prin programul de guvernare, cât și pentru tot ceea ce înseamnă guvernarea unei țări”, a mai spus Nicolae Ciucă.
Prezența UDMR în viitorul cabinet este incertă, în condițiile în care PNL vrea să ia de la UDMR-iști Ministerul Dezvoltării, dar aceștia nu vor să-l cedeze.