Noul Guvern Ciolacu a depus jurământul de învestitură la Palatul Cotroceni

Miniştrii Cabinetului Ciolacu au depus, luni seară, jurământul de credinţă în faţa preşedintelui Klaus Iohannis, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Palatul Cotroceni.

Noul Guvern Ciolacu a depus jurământul de învestitură la Palatul Cotroceni


Miniştrii Cabinetului Ciolacu au depus, luni seară, jurământul de credinţă în faţa preşedintelui Klaus Iohannis, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Palatul Cotroceni.

Noul Guvern a primit luni votul de învestitură în plenul reunit al Parlamentului.
Executivul este compus din: prim-ministru, 16 ministere, dintre care opt conduse de PSD, şase de PNL şi două de UDMR. Guvernul are trei funcţii de viceprim-ministru, dintre care una revine PSD - viceprim-ministru fără portofoliu, iar celelalte două cu portofoliu - PNL şi UDMR.
Guvernul îşi exercită mandatul începând de la data depunerii jurământului.

Componenţa noului Executiv este următoarea:
Pozițiile PSD

  • Prim-ministru – Marcel Ciolacu
  • Vicepremier fără portofoliu – Marian Neacşu
  • Ministerul Justiţiei – Radu Marinescu
  • Ministerul Apărării – Angel Tîlvăr
  • Ministerul Economiei şi Digitalizării – Bogdan Ivan
  • Ministerul Transporturilor – Sorin Grindeanu
  • Ministerul Sănătăţii – Alexandru Rafila
  • Ministerul Agriculturii – Florin Barbu
  • Ministerul Culturii – Natalia Intotero
  • Ministerul Muncii – Simona Bucura Oprescu

Pozițiile PNL

  • Ministerul Afacerilor Interne și vicepremier – Cătălin Predoiu
  • Ministerul Afacerilor Externe – Emil Hurezeanu
  • Ministerul Fondurilor Europene – Marcel Boloș
  • Ministerul Energiei – Sebastian Burduja
  • Ministerul Mediului – Mircea Fechet
  • Ministerul Educației și Cercetării – Daniel David

Pozițiile UDMR

  • Ministerul Finanțelor și vicepremier – Tánczos Barna
  • Ministerul Dezvoltării – Cseke Attila.