O tânără din Constanța a urcat pe un stâlp şi a ameninţat că se aruncă în gol
O tânără a urcat pe un stâlp din parcarea unui hypermarket din Constanţa şi a ameninţat că se aruncă în gol, ea fiind coborâtă cu autoscara de către pompieri, după peste o oră de negocieri.
O tânără a urcat sâmbătă pe un stâlp din parcarea unui hypermarket din municipiul Constanţa şi a ameninţat că se aruncă în gol, ea fiind coborâtă cu autoscara de către pompieri, după peste o oră de negocieri, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea". Femeia nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
"În jurul orei 15,54, prin apel unic de urgenţă 112 am fost informaţi despre faptul că o femeie a urcat pe un stâlp din parcarea unui hypermarket din municipiul Constanţa, cu intenţia de a se arunca în gol. Încă din timpul apelului, la faţa locului s-au alocat o autospecială de stingere, o autoscara, un echipaj SMURD tip B şi o autospecială muncă operativă, cu un total de aproximativ 15 pompieri", se arată într-un comunicat de presă transmis de ISU "Dobrogea".
Potrivit ISU "Dobrogea, imediat după primirea apelului la faţa locului au ajuns şi poliţişti şi şeful Secţiei 4, precum şi adjunctul Poliţiei municipiului Constanţa, care au asigurat un perimetru de ordine şi siguranţă publică până la sosirea organelor abilitate. La faţa locului s-a deplasat şi un negociator din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa.
"Victima, femeie de aproximativ 20 de ani, a fost coborâtă cu autoscara în jurul orei 17,30 şi nu a avut nevoie de îngrijiri medicale sau transport la spital", se mai spune în comunicat.