OMS spune că este nevoie de noi vaccinuri anti-COVID-19 pentru a opri infectările

Vaccinurile anti-COVID-19 au salvat milioane de vieţi, dar nu au redus în mod decisiv transmiterea virusului, a precizat vineri Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

OMS spune că este nevoie de noi vaccinuri anti-COVID-19 pentru a opri infectările


Vaccinurile anti-COVID-19 au salvat milioane de vieţi, dar nu au redus în mod decisiv transmiterea virusului, a precizat vineri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), potrivit DPA.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) atrage atenția că este necesară dezvoltarea unor noi vaccinuri care să ducă numărul infectărilor de COVID-19, informează Agerpres.
Potrivit OMS, cu vaccinurile existente riscul dezvoltării unor variante de virus este foarte mare. Vaccinuri mai uşor de administrat ca până acum, sub formă de spray nazal spre exemplu, sunt de asemenea necesare, a mai spus OMS.
”Chiar şi acolo unde acoperirea vaccinală este de 70%, dacă un număr semnificativ de lucrători sanitari, vârstnici şi persoane aparţinând altor grupuri de risc rămân nevaccinate, vor exista în continuare decese, presiunea asupra sistemelor sanitare va continua, iar recuperarea globală va fi în pericol”, a spus directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, potrivit dpa.

OMS şi-a actualizat de asemenea obiectivele de vaccinare. Îşi propune acum să vaccineze cu două doze 100% din lucrătorii sanitari, persoanele cu vârsta peste 60 de ani şi persoanele care sunt în mod deosebit expuse riscului din cauza unor condiţii medicale preexistente din fiecare ţară.
Obiectivul precedent de a vaccina 70% din populaţia totală a tuturor ţărilor până la jumătate anului a fost ratat. Până la sfârşitul lui iunie, doar 58% dintre ţări au îndeplinit acest obiectiv.
OMS avertizează că va urma o toamnă şi o iarnă ”dificile”, în urma unei triplări, în ultmele şase săptămâni, a îmbolnăvirilor de covid-19.
”Covid-19 rămâne o boală rea care poate fi mortală”, avertizează directorul OMS Euroopa Hans Kluge. Numărul cazurilor de covid-19 în cele 53 de ţări care fac parte din filială – mai multe în Asia Centrală – s-a triplat în ultimele trei săptămâni şi ”se apropie de trei milioane de cazuri înregistrate săptămâna trecută”, reprezentând aproape jumătate din total la nivel mondial.
Potrivit OMS Europa, creşterea numărului cazurilor de covid-19 urmează să continue în lunile următoare, din cauza sfârşitului vacanţei de vară, redeschderii şcolilor şi faptului că interacţiuni sociale au loc în maimare măsură în spaţii închise, pe măsură ce temperatura scade.