Orban: Evoluţia din ultimele zile a pandemiei COVID-19 ne dă semnale pozitive
Evoluţia din ultimele zile a pandemiei COVID-19 în România este una care ne dă "semnale pozitive" în vederea restrângerii măsurilor restrictive
Evoluţia din ultimele zile a pandemiei COVID-19 în România este una care ne dă „semnale pozitive” în vederea restrângerii măsurilor restrictive după data de 15 mai, dar asta nu înseamnă că „trebuie să renunţăm la comportamentul responsabil”, a declarat prim-ministrul Ludovic Orban.
„Evoluţia din ultimele zile este o evoluţie care ne dă semnale pozitive, sigur că asta nu înseamnă că trebuie să ne relaxăm. Am crescut capacitatea de testare, în ultimele intervale de 24 de ore s-au efectuat teste pe peste 7.000 de persoane/zilnic, numărul persoanelor diagnosticate pozitiv este sub 400. Chiar astăzi, cred că este prima zi în care numărul de persoane vindecate a depăşit numărul persoanelor infectate. Sigur, asta nu înseamnă că trebuie să renunţăm la comportamentul responsabil, trebuie să ţinem cont în continuare de recomandări şi de regulile stabilite, şi, în mare parte, evoluţia ulterioară va depinde de responsabilitatea fiecărui cetăţean”, a declarat Ludovic Orban, vineri, la Antena 3, întrebat dacă suntem în etapa în care „cu adevărat ne putem relaxa” din data de 15 mai.