Orban: Indiferent cine este acel cetăţean care a lovit un poliţist, el trebuie să suporte rigorile legii

Premierul Ludovic Orban a declarat,luni seara, că indiferent cine este acel cetăţean care a lovit un poliţist, el trebuie să suporte rigorile legii.

Orban: Indiferent cine este acel cetăţean care a lovit un poliţist, el trebuie să suporte rigorile legii


Premierul Ludovic Orban a declarat, întrebat luni dacă e adevărat că bărbatul care a lovit intenţionat cu maşina un poliţist la Gara de Nord este angajat al Secretariatului General al Guvernului, aşa cum susţine sindicatul Europol, că nu cunoaşte fiecare angajat de acolo, însă „indiferent cine este acel cetăţean care a lovit un poliţist, el trebuie să suporte rigorile legii”.

„Acum nu cunosc chiar fiecare angajat la Secretariatul General al Guvernului. Dar indiferent cine este acel cetăţean care a lovit un poliţist, el trebuie să suporte rigorile legii”, a explicat Ludovic Orban, întrebat luni despre subiect.
Bărbatul care a lovit intenţionat cu maşina un poliţist în zona Gării de Nord din Capitallă, urmărit penal pentru ultraj, a fost plasat sub control judiciar pe o durată de 60 de zile, a anunţat duminică Parchetul Judecătoriei Sectorului 1.