Orban: La finalul anului şcolar, încetează sprijinul financiar pentru părinţii ce stau cu copiii
Sprijinul financiar pentru părinţii care stau acasă cu copiii încetează la finalul anului şcolar, iar unele grădiniţe şi after-school-uri vor fi deschise "în condiţii extrem de stricte"
Sprijinul financiar pentru părinţii care stau acasă cu copiii încetează la finalul anului şcolar, iar unele grădiniţe şi after-school-uri vor fi deschise "în condiţii extrem de stricte", a anunţat joi seara, la începutul şedinţei de Guvern, prim-ministrul Ludovic Orban.
"Odată cu încheierea şcolii, va înceta măsura de sprijin care a fost instituită pe perioada suspendării şcolilor, care a permis unui părinte să poată să stea acasă cu copilul său, beneficiind de plata a 75% din salariu. Foarte multe familii active vor fi în situaţia în care le va fi extrem de dificil să găsească o soluţie pentru ca în perioada în care se duc la muncă să existe persoane care să aibă grijă de copii", a afirmat premierul.
Premierul a recomandat "soluţii în cadru familial" şi a precizat că vor fi deschise grădiniţe şi after-school-uri, potrivit regulilor Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Educaţiei.
"Permitem în condiţii extrem de stricte, care vor fi reglementate prin ordin comun al ministrului Sănătăţii şi al ministrului Educaţiei, redeschiderea grădiniţelor, a activităţilor de tip after-school care funcţionează în mod normal pe perioada verii", a punctat Ludovic Orban.