Orban: Partidul Forţa Dreptei, deschis cooperării cu formaţiunile de centru-dreapta, democratice, euro-atlantice

Partidul Forţa Dreptei este deschis colaborării cu formaţiunile politice de centru-dreapta, democratice, euro-atlantice, este într-un permanent dialog cu USR şi PMP.

Orban: Partidul Forţa Dreptei, deschis cooperării cu formaţiunile de centru-dreapta, democratice, euro-atlantice


Partidul Forţa Dreptei este deschis colaborării cu "formaţiunile politice de centru-dreapta, democratice, euro-atlantice", este într-un "permanent dialog" cu USR şi PMP şi este posibilă o "coagulare electorală" cu aceste partide, a declarat, luni, preşedintele formaţiunii, Ludovic Orban.

"Noi suntem deschişi dialogului şi cooperării cu formaţiunile politice de centru-dreapta, democratice, euro-atlantiste. Deja avem colaborări foarte bune şi cu USR, şi cu Partidul Mişcarea Populară. Evident, dacă sunt alţi actori politici care doresc să participe la conturarea unui alternative serioase faţă de actuala guvernare, noi suntem deschişi colaborării şi dacă va fi posibil să ajungă la o formulă de colaborare, inclusiv în alegeri, vom stabili în discuţiile pe care le avem", a afirmat Orban după şedinţa Consiliului Naţional al partidului Forţa Dreptei.
El a spus că partidul pe care îl conduce este "într-un permanent de dialog" cu PMP şi USR.
"În 24 ianuarie am participat, împreună cu domnul Tomac, am depus coroană de flori la statuia lui Alexandru Ioan Cuza. (...) În ceea ce priveşte USR, noi colaborăm la nivel parlamentar, avem foarte multe de măsuri comune, atacuri la Curtea Constituţională, moţiuni, proiecte legislative pe care le-am susţinut. (...) În punctele în care avem poziţii similare, colaborăm. Unde avem poziţii diferite, fiecare ia decizia cum doreşte. Dacă mă întrebaţi dacă este posibil o coagulare electorală, am să răspund că este posibil, dar va depinde foarte mult de colaborarea dintre noi, de încrederea pe care o dobândim şi, în mare măsură, şi de modul în care se vor raporta la alegeri cele două partide de guvernare PSD 1 şi PSD 2", a explicat Orban.
Potrivit acestuia, partidul Forţa Dreptei are 44 de filiale în judeţe şi în Bucureşti, cu peste 500 de organizaţii locale şi mai mult de 10.000 de membri înscrişi.
"Pentru anul 2023, printre obiectivele pe care le-am stabilit sunt: constituirea de organizaţii locale care să acopere minimum 80% din populaţia cu drept de vot a ţării, înscrierea a minimum 50 de mii de membri până la sfârşitul anului viitor, pregătirea candidaţilor de primari în cel puţin două treimi dintre localităţile din România. (...) De asemenea, ne-am propus ţinte legate de capacitatea de comunicare şi de transmitere a mesajelor de Forţa Dreptei", a arătat Orban.
Ludovic Orban a menţionat că Forţa Dreptei va derula, în lunile martie, aprilie, mai, o campanie de informare a cetăţenilor şi de consultare cu privire la direcţia în care trebuie să se îndrepte România, la priorităţile şi aşteptările pe care le au oamenii de la acest partid.
Printre priorităţile sesiunii parlamentare, el a amintit proiecte care vizează desfiinţarea pensiilor speciale, recalcularea pensiilor astfel încât să fie introdus principiul 'la contribuţie egală pensie egală', reducerea fiscalităţii la impozitarea muncii, reducerea cu cinci procente a contribuţiilor.
De asemenea, alte propuneri legislative care vor fi iniţiate de Forţa Dreptei se referă la îmbunătăţirea activităţii administraţiei, a legii prevenirii, a legilor educaţiei, precum şi la domeniul sănătăţii şi la susţinerea mediului privat, a mai spus Orban.