Orban: Pensiile vor crește, doar procentual în funcție de starea economiei
Premierul Ludovic Orban a declarat că pensiile vor creşte, dar procentul cu care vor fi majorate va depinde de starea economiei
Premierul Ludovic Orban a declarat, sâmbătă seara, că pensiile vor creşte, dar procentul cu care vor fi majorate va depinde de starea economiei.
"Pensiile vor creşte. Cu cât vor creşte pensiile, depinde de starea economiei şi de capacitatea efectivă de a putea plăti pensiile nu numai anul ăsta, şi anul viitor, şi anul care urmează şi pe o perioadă de timp. Sustenabilitatea sistemului de pensii este fundamentală şi noi vrem să oferim garanţia fiecărui pensionar că va primi pensia pe care o merită. De asemenea, vom face prognozele de evoluţie a economiei româneşti. De asemenea, vom vedea şi prognozele Comisiei Europene, prognozele care sunt făcute de instituţii internaţionale şi, la baza deciziei pe care o vom lua, va sta realitatea economică şi capacitatea efectivă de a susţine plata pensiilor. Pensiile vor creşte, dar vor creşte cu atât cu cât va permite economia. Cu cât economia va merge mai bine, cu atât pensiile vor putea creşte cu un procent mai mare", a declarat premierul, într-un interviu la postul România TV.
Premierul a amintit că economia României a suferit de pe urma epidemiei de COVID-19. "Avem o scădere economică semnificativă, ce ne dorim este ca recuperarea să fie cât mai rapidă", a mai adăugat premierul Ludovic Orban.