Ovidiu Oprea prezintă expoziția Flota Maritimă a României văzută prin ochii fotografului militar
Expoziția „Flota Maritimă a României văzută prin ochii fotografului militar”, cuprinde peste 50 de instantanee surprinse de maistrul militar principal Ovidiu Oprea
Activitățile dedicare aniversării a 125 de ani de la înființarea celei mai mari structuri operative a Armatei României din Dobrogea, continuă la Muzeul Național al Marinei Române, în perioada 26 – 28 februarie, unde vor fi prezentate publicului medalia aniversară „125 de ani de la înființarea Diviziei de Mare a României” și Expoziția „Flota Maritimă a României văzută prin ochii fotografului militar”.
Expoziția „Flota Maritimă a României văzută prin ochii fotografului militar”, cuprinde peste 50 de instantanee surprinse de maistrul militar principal Ovidiu Oprea, un militar care, aproape trei decenii, a făcut parte din echipajele unor nave militare.
Ovidiu Oprea a participat, în perioada 2001-2009, în calitate de șef de echipaj al navei militare de transport „Albatros”, la diferite misiuni internaționale, în Golful Persic, în Europa, Asia si Africa. Fotografiile sale redau aspecte din timpul activităților de instrucție desfășurate de militarii din Forțele Navale Române și îmbină pasiunea unui marinar militar pentru fotografie, o esență care, de multe ori, nu ține cont de manualul de fotografie ci de o percepție senzorială în acord cu subiectul său.
Programul expoziției este următorul:
- vineri, 26 februarie, orele 14.00-16.00,
- sâmbătă, 27 februarie, orele 09.30-16.00,
- duminică, 28 februarie, orele 09.30-13.00.
Accesul publicului larg la expoziție este gratuit.