Pașii de urmat pentru obținerea certificatului digital UE privind COVID

Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a anunțat că portalul web de pe care cetățenii își pot descărca certificatele digitale UE privind COVID este pregătit pentru lansarea din 1 iulie.

Pașii de urmat pentru obținerea certificatului digital UE privind COVID


Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a anunțat că portalul web de pe care cetățenii își pot descărca certificatele digitale UE privind COVID este pregătit pentru lansarea din 1 iulie. Reprezentanții STS au explicat pașii de urmat pentru obținerea documentului.

Cei interesați trebuie să accesele platforma https://certificat-covid.gov.ro.
STS explică pașii de urmat de aici pentru obținerea certificatului:
1. Autentificarea se face pe baza unei adrese de e-mail.
2. Dacă e-mail-ul este valid, sistemul informatic trimite un link, care după accesare va direcționa utilizatorul în pagina principală a platformei.
3. Se accesează butonul verde „Certificat nou”.
4. Se alege tipul actului de identitate în baza căruia solicitantul a fost înregistrat la testare sau vaccinare.
5. Cetățenii români și cei cu CNP emis de autoritățile române accesează butonul „CNP”, urmat de categoria de vârstă. În câmpurile dedicate, introduc: codul numeric personal, seria și numărul actului de identitate, inițiala numelui, inițiala prenumelui și tipul certificatului dorit. Cetățenii străini selectează opțiunea „Pașaport/Act de identitate” și completează câmpurile care cuprind: „Țara care a emis pașaportul”, numărul „pașaportului sau al cărții de identitate”, inițialele numelui și prenumelui, iar apoi aleg tipul de certificat.
6. În funcție de categorie, se completează:
– Pentru generarea certificatului de vaccinare, se alege tipul serului administrat, județul în care a fost vaccinat și se introduce numărul corespondent lunii în care a avut loc vaccinarea.
– Pentru generarea certificatului de recuperare după COVID, se alege județul în care s-a realizat testarea și luna în care persoana a fost confirmată pozitiv.
– Pentru generarea certificatului de testare, se alege județul în care s-a realizat testarea și luna în care s-a efectuat. Pentru acest tip de certificat, valabilitatea este de maximum 72 de ore de la realizarea testului negativ.
7. Se apasă butonul „Salvează”, iar aplicația înregistrează cererea de generare a certificatului digital UE privind COVID.
8. Ulterior, în secțiunea „Listă certificate” se vor putea vizualiza toate certificatele emise de pe acel cont de e-mail.

STS, alte precizări importante despre certificatul digital UE privind COVID
Serviciul precizează că acest certificat este gratuit. În momentul generării, persoana care l-a solicitat e notificată prin e-mail. În cazul minorilor sub 14 ani, e nevoie de acordul părinților. Timpul de generare a documentului poate varia de la câteva secunde, până la o oră, în funcție de numărul de solicitări.

Certificatul poate fi obținut și pe hârtie, prin intermediul Primăriei în raza căreia își are domiciliul persoana, Direcției de Sănătate Publică sau serviciului public comunitar de evidență a persoanelor.

„La intrarea în statele membre ale Uniunii Europene, verificarea certificatelor se realizează prin scanarea codului QR. Utilizatorul îl poate accesa și vizualiza atât din lista de certificate – prin selectarea certificatului, cât și prin descărcarea efectivă, în format *pdf, a documentului, care se poate tipări”, mai precizează STS.
Pentru suport și alte informații este disponibil numărul de telefon 021.414.44.25.

STS mai transmite că acest certificat trebuie obținut cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de momentul utilizării, iar pentru cele de testare cu cel puțin 12 sau 48 de ore, în funcție de tipul de test efectuat – rapid sau PCR.
Certificatul atestă că persoana respectivă a fost vaccinată anticoronavirus, are un test negativ făcut recent ori a trecut prin boală și are anticorpi. Codul QR din certificat atestă autenticitatea acestuia.