Plata parcării în Constanța și în stațiunea Mamaia va fi suspendată până la 31 decembrie, între orele 19.00 și 09.00
Consilierii locali din Constanța au votat un proiect de lege prin care plata parcării în Constanța și Mamaia va fi suspendată pe timpul nopții, până la finalul anului.
Consilierii locali din Constanța au votat un proiect de lege prin care plata parcării în Constanța și Mamaia va fi suspendată pe timpul nopții, până la finalul anului. Hotelierii și turiștii au acuzat că prețul parcării este unul dintre motivele pentru care Mamaia este ocolită de turiști în acest sezon estival.
„Plata parcării în Constanța și Mamaia între orele 19:00-09:00 se suspendă până la 31 decembrie inclusiv. Proiectul de hotărâre pentru suspendarea unor prevederi din cuprinsul Regulamentului de organizare și funcționare a parcărilor publice din municipiul Constanța aprobat prin HCL nr.123/2021 a fost aprobat astăzi de consilierii locali. Obligativitatea plății tarifului de parcare din municipiul Constanța și stațiunea Mamaia, între orele 19:00-09:00, va fi eliminată până la 31 decembrie 2022, inclusiv”, a anunțat într-un comunicat de presă Primăria Constanța.
Totodată, modalitatea prin care hotelierii închiriază locurile de parcare din stațiunea Mamaia va fi îmbunătățită de comun acord, între Confort Urban și agenții economici prin simplificarea modalității de contractare și introducerea unor abonamente la purtător. Aceștia vor putea pune la dispoziție turiștilor un abonament ce le va permite acestora să parcheze oriunde în zona 0, și nu doar într-un loc specific, stabilit în prealabil. Hotelierii pot pune la dispoziția turiștilor locuri de parcare închiriate cu 70 bani/oră, cel mai mic tarif care poate fi plătit în municipiul Constanța pentru plata parcării, mai spun autoritățile locale.
În prezent, în stațiunea Mamaia, din cele 6900 de locuri de parcare sunt contractate doar 100 sunt cu abonament unic iar aproximativ 1200 cu abonament suplimentar. În acest fel, ne dorim să creștem numărul locurilor contractate de către hotelieri, în prezent fiind închiriate 1300 de locuri de parcare din cele 6900 disponibile.