Politică la intimidare făcută de George Simion

Conferinţa de presă planificată pentru ora 12:30 de ministrul Energiei, Virgil Popescu, a fost amânată, din cauza prezenţei la minister a lui George Simion.

Politică la intimidare  făcută de George Simion


Conferinţa de presă planificată pentru ora 12:30 de ministrul Energiei, Virgil Popescu, a fost amânată, din cauza prezenţei la minister a lui George Simion.

Ministrul Energiei nu a mai venit la pupitru la ora programată, dar în schimb a trimis doi secretari de stat să anunțe că nu mai ține conferința de presă deoarece în sală este și George Simion.
George Niculescu, secretar de stat în Ministerul Energiei, a spus că, „din cauză că în sală nu sunt persoane acreditate și nu și-au făcut acreditarea, ministrul nu poate participa la această conferință de presă și o amână pentru o oră care va fi anunțată, astfel încât toată lumea să își poată trimite acreditarea”.
”Am venit să îl întrebăm pe ministrul Popescu ce este cu taxa pe soare. Nu suntem violenţi, batem la uşă. Până ajunge Ordonanţa în Parlament o să îşi producă efectele”, a spus Simion.
Jurnaliștii care îl așteptau pe ministrul PNL al Energiei să susțină conferința au fost surprinși să vadă că în locul său apare la pupitru președintele AUR, deputatul George Simion, care a transmis live traseul său spre Ministerul Energiei și a reușit să intre alături de o parte din jurnaliști.
„Pe ușă am intrat. Mi s-a spus că nu aș avea dreptul să particip la această conferință de presă. Am venit, am urcat. Dacă am încălcat vreo lege, să-mi spună instituțiile statului”, a declarat George Simion, de la pupitrul de la care trebuia să vorbească Virgil Popescu.
Ulterior, liderul AUR a pornit prin minister în căutarea lui Virgil Popescu: „Am venit să pun o întrebare – cum e cu taxa pe soare?”.
„Sunt 100 de jandarmi în jurul Ministerului Energiei. Sunt un singur om, nu am fost violent, nici nu am adresat injurii. Nici nu am mai spus Virgil hoțul. Ministrul Energiei a dat bir cu fugiții. Eu doresc să particip la această conferință“, a spus Geroge Simion, potrivit Antena 3.
În cele din urmă liderul AUR a acceptat să părăsească clădirea și a fost escortat la ieșire de jandarmi.