Preot suspectat de trafic cu arme. Ce pedeapsă riscă

Serviciul de Securitate al Ucrainei a anunţat plasarea în arest a unui preot pentru trafic cu lansatoare de grenade şi explozibili pe care le procura în Donbas.

Preot suspectat de trafic cu arme. Ce pedeapsă riscă


Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunţat marţi plasarea în arest a unui preot pentru trafic cu lansatoare de grenade şi explozibili pe care le procura în Donbas, zona de război cu separatiştii proruşi în estul ţării, potrivit AFP şi media ucrainene.

Acest preot de la o biserică din regiunea Rivne (nord-vest) a fost reţinut 'cu câteva luni în urmă', dar cazul său nu a fost făcut public până acum din cauza expertizei desfăşurate asupra armelor pe care le-a vândut, a precizat purtătoarea de cuvânt a SBU, Olena Ghitlianska. Între 2015 şi 2018, acesta s-a deplasat de mai multe ori în zona de conflict pentru 'misiuni evanghelice', aducând arme după vizitele sale, indică SBU într-un comunicat.
El a încercat în special să vândă un lansator de grenade, şapte grenade şi 800 de grame de TNT pentru 40.000 de hrivne (peste 1.400 de euro), potrivit SBU. Bărbatul, care fusese condamnat anterior pentru trafic de arme, riscă o pedeapsă de până la şapte ani de închisoare dacă va fi găsit vinovat, potrivit sursei citate.
Cazul scoate la lumină problema traficului de arme în Ucraina, în special din 2014 când a început conflictul armat cu separatiştii proruşi, soldat cu peste 13.000 de morţi până în prezent, conform cifrelor ONU. (Sursa: Agerpres).