Președintele Consiliului Judeţean Constanța, Mihai Lupu, a depus jurământul

Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța, a depus, vineri, 29 octombrie a.c., jurământul. La ceremonie a fost prezent şi premierul României, Ludovic Orban.

Președintele Consiliului Judeţean Constanța, Mihai Lupu, a depus jurământul


Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța, a depus, vineri, 29 octombrie a.c., jurământul. Totodată, consilierii judeţeni au depus jurământul de învestire în funcţii. La ceremonie a fost prezent şi premierul României, Ludovic Orban.

„Am depus jurământul de multe ori. Astăzi, depun acest jurământ de credinţă. Îmi încredinţez dumneavoastră toată priceperea şi puterea mea de muncă să aducem prosperitate locuitorilor noştri. Suntem un judeţ binecuvântat. Voi duce la îndeplinire proiectele pentru care m-aţi votat: educație, sănătate, dezvoltare economică. Am promis ca voi fi partenerul oamenilor din judeţ, mă voi ţine de cuvânt, am promis presei o administrare transparentă, mă voi ţine de cuvânt. Am promis cheltuirea banului public într-un mod transparent pentru proiectele esenţiale.
Fac apel la domnul prim-ministru să ne aplecăm pe reţeaua de sănătate în acest judeţ. După patru ani, fiecare cetăţean va avea asigurată asistenţa medicală.
PNL, împreună cu consilierii judeţeni, avem obligaţia să facem ce trebuia făcut în 20 de ani. Începând de mâine, ne apucăm foarte serios de treabă“, a transmis Mihai Lupu.
Mihai Lupu a spus ca primul punct pe ordinea de zi a sedinţei CJ va fi transportul elevilor.

Premierul Ludovic Orban, a vorbit şi el despre situaţia din judeţul Constanţa.
„Am considerat că este absolut necesar să particip la acest eveniment pe care eu îl consider istoric. După 30 de ani PNL primeşte şansa din partea constănţenilor să arate că este capabil să dezvolte Municipiul Constanţa şi judeţul Constanţa. Le mulţumesc constănţenilor care au avut încredere în echipa noastră şi le garantez că vor veni patru ani de respect faţă de cetăţean, de investiţii, de dezvoltare, de creare de locuri de muncă, de oportunităţi pentru fiecare constănţean, de creşterea calităţii serviciilor publice şi în general de creşterea calităţii vieţii. Constanţa a ales o echipă serioasă, o echipă care are proiecte, o echipă care are capacitatea de a schimba în bine destinul acestui municipiu şi destinul acestui judeţ. Vremea pacheţelelor a trecut. Este vremea proiectelor serioase de dezvoltare a judeţului Constanţa. Eu, în calitate de preşedinte PNL şi de premier ofer garanţia susţinerii din partea guvernului a tuturor proiectelor importante pentru Constanţa”, a declarat Ludovic Orban.
Noul Consiliu Județean Constanța are următoarea componență: PNL - 15 mandate, Alianţa PSD -ALDE-PNŢCD-ADER - 10 mandate, USR-PLUS - 5 mandate, PMP - 3 mandate, Pro Romania - 3 mandate.
În ceea ce priveşte componenţa noului Consiliu Judeţean Constanţa, liberalii vor fi reprezentaţi de Marian Cruşoveanu, Stelian Gima, Dana Constantinescu, Bogdan Bola, Gianina Topolov, Stere Guteanu, Liviu Popa, Cristian Zahariuc, Enache Bucovală, Dorin Opreanu, Costel Ilie, Florin Pîrvulescu, George Drăgan, Mihaela Scrieciu şi Dincer Geafer.
La rândul lor Alianţa PSD -ALDE-PNŢCD-ADER va fi reprezentată de Horia Ţuţuianu, Alexandru Mîrşu, Veronica Gheorghe, Marius Ciobănel, Marilena Dragnea, Gheorghe Donţu, Cosmin Ciobanu, Nicoleta Bercaru, Leonard Tănase şi Marius Liviu Petre.
Cei din USR-PLUS îi trimit în noul consiliu să-i reprezinte pe constănţenii care le-au acordat votul pe Petre Enciu, Iliyus Nedelcu, Remus Negoi, George Bădilă şi Andrada Dordea. Pro România îi trimite în CJC pe Răzvan Filipescu, Mircea Titus Dobre şi Vasile Rizea, în timp ce PMP va fi reprezentat de Claudiu Palaz, Ioana Reşit şi Virgil Senopol.