Primarul Decebal Făgădău a înmânat astăzi primele vouchere pentru fertilizarea in vitro
Primarul Decebal Făgădău a fost cel care le-a înmânat personal voucherele în valoare de 10.000 lei, alături de cele mai bune gânduri și încurajări către cuplurile care se confruntă cu problema infertilității
Sperăm ca domnul primar Decebal Făgădău să aibă mână bună și să reușim să ne îndeplinim cel mai mare vis – acela de a avea un copil. Sunt cuvintele pline de emoție și speranță rostite de primii beneficiari ai programului INFANT, derulat de Primăria Municipiului Constanța.
Primarul Decebal Făgădău a fost cel care le-a înmânat personal voucherele în valoare de 10.000 lei, alături de cele mai bune gânduri și încurajări către cuplurile sau femeile singure care se confruntă cu problema infertilității.
Programul a debutat pe 1 iulie 2020 și constănțenii s-au arătat foarte interesați. În primele săptămâni s-au primit cele mai multe cereri, în ultima perioadă, la sediul DGAS, se depun, în medie, câte 3 dosare pe săptămână.
De astăzi, 50 de cupluri sau femei singure ce nu pot avea copii dispun de resursele financiare necesare fertilizării in vitro.
“Știu că multă lume se uita cu scepticism la acest program. Eu vreau să vă mulțumesc pentru curaj și vă îndemn să nu abandonați. Constanța are nevoie de cât mai mulți copii, să crească, să-i auzim chicotind. Mă rog la bunul Dumnezeu să fiți sănătoși. Gânduri bune și Doamne Ajută!”, a declarat primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău.
Zâmbetul din spatele măștii de protecție s-a putut vedea în ochii tuturor celor care au primit astăzi o șansă pentru îndeplinirea visului de a avea un copil.
“Vreau să vă mulțumesc personal pentru acest program, nu avem cuvinte de laudă, vă mulțumim din suflet pentru ajutorul pe care îl oferiți cuplurilor infertile”.
„Sperăm ca domnul primar Decebal Făgădău să aibă mână bună și să reușim. Este un ajutor imens acest voucher de 10 mii de lei, mulți dintre noi avem probleme financiare și nu puteam să optăm pentru fertilizarea in vitro”.
„Suntem familii greu încercate, ne pierdusem speranța, acum, cu acest ajutor vom profita din plin. Vă mulțumim!”
În continuare, cei interesați se pot înscrie în programul INFANT, pe care Primăria Constanța îl derulează prin Direcția Generală de Asistență Socială.
Cererile se vor depune la adresa de email: inscrieriinfant@dgas-ct.ro.
Documente necesare:
1. solicitare pentru înscriere (formular 2);
2. adeverința de la unitatea sanitară parteneră (formular 1) cu indicația de FIV care atestă că solicitanții sunt eligibili pentru intrarea în programul “INFANT”;
3. copii după actele de identitate ale solicitanților care să ateste domiciliul stabil în Constanța în ultimii 3 ani;
4. declarația de consimțământ (formular 3) privind prelucrarea datelor cu caracter personal și consultarea bazelor de date pentru confirmarea criteriilor de eligibilitate prevăzute la art.3 pct.e.
Toate documentele trebuie să fie scanate și vizibile.
Documentele necesare și Regulamentul programului “INFANT” se pot vizualiza și descărca accesând site-ul www.primaria-constanta.ro/spas secțiunea INFANT.
Beneficiari pot fi femeile singure sau cuplurile care au diagnostic de infertilitate stabilit de către un medic specialist în obstetrică-ginecologie cu competență în tratamentul infertilității cuplului și în reproducere umană asistată medical.
Relații suplimentare la numerele de telefon:
Tel: 0341.180.108; 0341.180.113 ; email: infant@dgas-ct.ro.