Protestatari din rândul fermierilor şi transportatorilor, amendaţi cu peste 38.000 lei de jandarmii constănțeni
Un număr de 33 dintre reprezentanţii fermierilor şi transportatorilor care au protestat pe 10 şi 13 ianuarie la Constanţa au fost amendaţi de jandarmi cu suma totală de peste 38.000 de lei.
Un număr de 33 dintre reprezentanţii fermierilor şi transportatorilor care au protestat pe 10 şi 13 ianuarie la Constanţa au fost amendaţi de jandarmi cu suma totală de peste 38.000 de lei, a informat luni Inspectoratul de Jandarmi Judeţean.
În urma acţiunii de protest neautorizate din ziua de miercuri, 10 ianuarie, iniţiate de către reprezentanţi ai fermierilor şi transportatorilor, jandarmii constănţeni au aplicat 85 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 80 de amenzi şi cinci avertismente, unui număr de 31 de participanţi, pentru mai multe abateri.
"Pentru fapte ce constituie contravenţii conform prevederilor Legii nr. 60 din 23 septembrie 1991, privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, (...) au fost aplicate următoarele amenzi: 28 amenzi în valoare de 12.500 de lei pentru fapte legate de Articolul 26, litera d) - participarea la adunări publice nedeclarate sau interzise şi urmate de refuzul părăsirii locurilor de desfăşurare a acestora, la avertizările şi somaţiile organelor de ordine făcute potrivit legii; 3 amenzi în valoare de 3.000 de lei pentru fapte legate de Articolul 26, litera a) - organizarea şi desfăşurarea de adunări publice nedeclarate, neînregistrate sau interzise", reiese dintr-un comunicat de presă transmis de IJJ Constanţa.
Alte 29 de sancţiuni, în cuantum de 13.500 de lei, au fost date pentru "constituirea unui grup format din trei sau mai multe persoane, în scopul de a săvârşi acţiuni ilicite, contrare ordinii şi liniştii publice şi normelor de convieţuire socială, precum şi actele de încurajare sau sprijinire, sub orice formă, a unor astfel de grupuri de persoane, care incită la dezordine socială", iar 25 de amenzi, în valoare totală de 5.000 de lei, pentru "tulburarea, fără drept, a liniştii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă".
De asemenea, au fost sancţionate două persoane şi sâmbătă, 13 ianuarie, fiind constatate şase contravenţii la aceleaşi legi menţionate anterior, cuantumul amenzilor aplicate acestora fiind de 4.200 de lei.
"În ceea ce priveşte protestele din zilele de 13 şi 14 ianuarie, sancţiunile pentru persoanele care nu au respectat prevederile legale în vigoare se vor aplica ulterior identificării acestor persoane şi stabilirii cu exactitate a faptelor de care se fac vinovaţi", se mai spune în comunicat.