PSD: România nu își permite să rateze fondurile din PNRR din cauza pensiilor speciale

Miniștrii care gestionează pensii speciale vor veni cu o formulă care să reducă ponderea în PIB a acestor pensii și care să asigure echitatea față de sistemul de contributivitate, susține Partidul Social Democrat.

PSD: România nu își permite să rateze fondurile din PNRR din cauza pensiilor speciale


Miniștrii care gestionează pensii speciale vor veni cu o formulă care să reducă ponderea în PIB a acestor pensii și care să asigure echitatea față de sistemul de contributivitate, susține Partidul Social Democrat, marți, într-un comunicat de presă.

„România nu își permite să rateze fondurile europene din PNRR din cauza pensiilor speciale. Astfel, miniștrii care gestionează pensii speciale vor veni cu o formulă care să reducă ponderea în PIB a acestor pensii și care să asigure echitatea față de sistemul de contributivitate. Toate ministerele care au în plată pensii de serviciu vor face propuneri și le vor integra într-un singur set de amendamente, pentru a fi atinse obiectivele convenite cu reprezentanții BM și CE”, se arată în comunicatul PSD.
Potrivit PSD, obiectivele convenite cu reprezentanții Băncii Mondiale și Comisiei Europene sunt următoarele:
1. Creșterea treptată a vârstei de pensionare a beneficiarilor de pensii de serviciu până la nivelul stabilit în sistemul contributiv;
2. Nicio pensie de serviciu nu va fi mai mare decât salariul din perioada de activitate;
3. Acordarea pensiei de serviciu doar celor care au îndeplinit cel puțin 20 de ani de activitate în profesiile pentru care e prevăzut acest beneficiu; 
4. Restrângerea condițiilor de pensionare anticipată pentru beneficiarii de pensii de serviciu, astfel încât situațiile de acest gen sa fie cu totul excepționale.
PSD susține că decizia finală va fi luată la nivelul coaliției.