Punctul de amendă rămâne 145 de lei, pensiile speciale ale primarilor amânate un an
Ministerul Finanțelor a publicat, luni seara, un proiect de Ordonanță de Urgență care urmează să fie adoptată de Guvern, care prevede mai multe măsuri fiscal-bugetare.
Ministerul Finanțelor a publicat, luni seara, un proiect de Ordonanță de Urgență care urmează să fie adoptată de Guvern, care prevede mai multe măsuri fiscal-bugetare, printre care plafonarea salariilor bugetarilor, a sporurilor, primelor și indemnizațiilor de hrană. De asemenea, ordonanța plafonează punctul de amendă la 145 de lei și amână până în 2022 pensiile speciale primarilor.
„Neadoptarea acestor măsuri ar genera un impact suplimentar asupra deficitului bugetului general consolidat de 1,55% din produsul intern brut în anul 2021, afectând sustenabilitatea finanțelor publice”, se arată în nota de fundamentare a Ordonanței de Urgență.
Potrivit proiectului pus în transparență decizională pe pagina de internet a ministerului de Finanțe, în 2021 vor fi plafonate indemnizațiile, sporurile, primele sau alte compensații, indemnizațiile de hrană, precum și indemnizațiile de merit, la valoarea din decembrie 2020.
Ordonanța de Urgență plafonează și pensiile parlamentarilor, ale magistraților, cele militare, ale funcționarilor parlamentari sau de la Curtea de Conturi, precum și cele ale personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă, pensii care nu vor fi indexate cu rata inflației.
Executivul prelungește mai multe măsuri luate în contextul pandemiei de COVID-19. Guvernul prelungește scutirea de TVA până la 31 decembrie 2022, pentru livrarea de vaccinuri și de dispozitive medicale pentru diagnostic în vitro (kituri de testare) COVID-19, precum și pentru serviciile strâns legate de livrările de astfel de vaccinuri și dispozitive.
De asemenea, Guvernul a decis să acorde vouchere de vacanță, în cuantum de 1.450 lei, până la data de 31 decembrie 2021.
Proiectul de Ordonanță de Urgență poate fi consultat mai jos: