Putin a ordonat ca regiunea Doneţk să fie cucerită până la 15 septembrie

Preşedintele rus Vladimir Putin a dat ordin forţelor sale să ajungă la graniţele administrative ale regiunii Doneţk (estul Ucrainei) până la 15 septembrie.

Putin a ordonat ca regiunea Doneţk să fie cucerită până la 15 septembrie


Preşedintele rus Vladimir Putin a dat ordin forţelor sale să ajungă la graniţele administrative ale regiunii Doneţk (estul Ucrainei) până la 15 septembrie, a declarat joi seară într-un interviu pentru Ukrainska Pravda şeful adjunct al Statului Major al armatei ucrainene, Aleksei Gromov.

"Inamicul continuă să deţină zone ocupate în regiunile Harkov, Lugansk, Doneţk, Zaporojie, Herson şi Nikolaev (Mikolaiv) şi încearcă, de asemenea, să creeze condiţii favorabile pentru relansarea ofensivei", a spus Gromov.
Astfel, trupele de ocupaţie ruse îşi ajustează din nou planurile şi acţiunile în conformitate cu ordinul lui Putin de a ajunge până la 15 septembrie la graniţele administrative ale regiunii Doneţk, a subliniat înaltul responsabil militar ucrainean.
Potrivit acestuia, inamicul continuă regruparea formaţiunilor şi unităţilor Corpului 3 de armată în teritoriul ocupat, probabil pentru a suplimenta gruparea forţelor deja existente şi pentru a crea condiţii pentru reluarea ofensivei în zona operaţională Doneţk.
"Conform informaţiilor primite, din cauza pierderilor semnificative de personal, înaltul comandament al forţelor armate ruse a decis desfiinţarea Brigăzii 31 aeropurtate autonome de asalt şi a Brigăzii 22 de trupe aeropurtate cu destinaţie specială, unde au rămas în viaţă doar 20% din personal, ţinând cont de pierderile suportate", a mai spus reprezentantul Statului Major General ucrainean.
La începutul lunii iulie, forţele ruse au luat sub control aşezările Severodoneţk-Lisiceansk-Rubejnoie şi întregul teritoriu al regiunii Lugansk.
Regiunile Doneţk şi Lugansk sunt două componente ale zonei miniere Donbas din estul Ucrainei pe care Kremlinul spera să le cucerească până la 1 iulie, conform unui ordin precedent dat de preşedintele rus, aminteşte publicaţia citată.
După eşuarea cuceririi rapide a Kievului şi retragerea forţelor ruse din împrejurimile capitalei ucrainene în martie, Rusia s-a reorientat spre capturarea întregului Donbas, parţial controlat de miliţiile separatiste încă din 2014, şi a sudului Ucrainei pentru a-şi asigura un coridor terestru spre Crimeea anexată şi obţinerea unui eventual acces spre Transnistria, conform unor analişti ucraineni, citaţi de aceeaşi publicaţie.