Putin a promulgat legea care impune închisoare pe viaţă pentru înaltă trădare

Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat vineri unele amendamente la Codul Penal prin care se introduce condamnarea pe viaţă pentru înaltă trădare.

Putin a promulgat legea care impune închisoare pe viaţă pentru înaltă trădare


Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat vineri unele amendamente la Codul Penal prin care se introduce condamnarea pe viaţă pentru înaltă trădare şi se măreşte, de la 15 la 20 de ani, pedeapsa prevăzută pentru acte de terorism, transmite EFE.

Proiectul de lege a fost aprobat anterior de ambele camere ale Parlamentului de la Moscova.
Amendamentele au fost depuse de guvern, în noiembrie 2022, în Duma de Stat, camera inferioară a legislativului federal rus, în contextul campaniei militare din Ucraina, cu motivaţia că trebuie consolidat Codul Penal pentru a pedepsi mai aspru infracţiunile de terorism şi pe cele împotriva fundamentelor ordinii constituţionale şi a securităţii statului.
Modificările promulgate de Putin vizează articolul privind "trădarea patriei", stabilind ca pedeapsă, pentru acest delict, închisoarea pe viaţă în loc de 20 de ani, cât se prevedea până acum.
În ultima săptămână, forţele de securitate ruse au raportat cinci arestări pentru suspiciune de "înaltă trădare".
La articolul "act terorist" din Codul Penal, pedeapsa maximă a fost majorată de la 15 la 20 de ani de închisoare.
Dacă este vorba de terorism internaţional, condamnarea poate varia de la 12 ani la închisoare pe viaţă (în prezent, de la 10 la 20 de ani de închisoare sau închisoare pe viaţă).
Pedeapsa minimă pentru recrutare sau participare la infracţiuni de terorism va creşte de la 5 la 7 ani, iar pentru complicitate, de la 10 la 12 ani.
Totodată, articolul "organizarea unui grup terorist şi participarea la acesta" va permite, în urma promulgării amendamentelor, pedepse cu închisoarea de la 10 la 15 ani (acum între 5 şi 10 ani).
Rusia înăspreşte de asemenea pedepsele pentru infracţiunea de sabotaj, atunci când se comit acţiuni care au ca scop deteriorarea infrastructurii de transport şi a mijloacelor de trai ale populaţiei, precum şi provocarea de daune sănătăţii oamenilor în scopul de a submina securitatea economică şi apărarea ţării.
Pentru aceste delicte, un inculpat poate fi condamnat până la 20 de ani de închisoare, faţă de 15 în prezent.