Putin convoacă Consiliul Securităţii Rusiei după ce a acuzat Ucraina de terorism
Preşedintele rus Vladimir Putin a convocat Consiliului Securităţii Rusiei într-o reuniune extraordinară joi, în urma informaţiilor primite despre lupte duse cu unităţi ucrainene pe teritoriul rusesc.
Preşedintele rus Vladimir Putin a convocat Consiliului Securităţii Rusiei într-o reuniune extraordinară joi, în urma informaţiilor primite de la Serviciul Federal de Securitate (FSB, ex-KGB) despre lupte duse cu unităţi ucrainene pe teritoriul rusesc, relatează DPA.
O călătorie a sa în Caucazul rus a fost anulată în acest context, conform media ruse.
Nu se ştie exact tema reuniunii Consiliului Securităţii, dar au existat multe speculaţii că Rusia ar putea declara oficial război Ucrainei şi ar putea ordona o nouă mobilizare a sute de mii de soldaţi.
Anterior, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, declarase că reuniunea Consiliului Securităţii Rusiei va avea loc vineri, aşa cum fusese programată, notează agenţia de presă rusă Interfax.
Întrebat de jurnalişti dacă reuniunea înalţilor oficiali din domeniul apărării ar putea ajusta ceea ce Moscova continuă să numească drept "operaţiune militară specială", Peskov a declarat: "Nu ştiu, nu pot spune".