Putin: Țara care ne atacă nuclear va fi ştearsă de pe faţa pământului

Preşedintele rus Vladimir Putin a promis vineri că orice ţară care îndrăzneşte să atace Rusia cu arme nucleare va fi ştearsă de pe faţa pământului.

Putin: Țara care ne atacă nuclear va fi ştearsă de pe faţa pământului


Preşedintele rus Vladimir Putin a promis vineri că orice ţară care îndrăzneşte să atace Rusia cu arme nucleare va fi ştearsă de pe faţa pământului, notează Reuters, citat de Agerpres.

Putin a declarat că Rusia nu are mandat să lanseze prima o lovitură nucleară preventivă, spre deosebire de Statele Unite, dar că armele hipersonice avansate ale Rusiei ar asigura că aceasta ar putea răspunde cu forţă dacă va fi vreodată atacată.
Printre altele, preşedintele rus Vladimir Putin a spus că Rusia va trebui probabil să ajungă la acorduri cu privire la Ucraina în viitor, dar că s-a simţit trădată de prăbuşirea acordurilor de la Minsk.
Potrivit lui Putin, citat de Reuters, Germania şi Franţa - care au intermediat acordurile de la Minsk de încetare a focului între Ucraina şi separatiştii susţinuţi de ruşi în estul Ucrainei în 2014 şi 2015 - au trădat Rusia şi acum pompează cu arme Ucraina.